Poezia Pe Gînduri Ziua... de Mihai Eminescu

       PE GÎNDURI ZIUA...


Pe gînduri ziua, noaptea în veghere,
Astfel viața-mi tot în chinuri trece -
Va vrea natura oare să se plece
La ruga mea - să-mideie ce i-oi cere?


Nimic nu-i cer decît mormîntul rece,
Repaos lung la lunga mea durere-
Decît să port iubirea-mi în tăcere,
Mai bine ochiu-mi moartea să mi-l sece.


Căci lumea e locașul pătimirei :
Un chin e valu-i, iară gîndul spuma,
Dureri ascunse farmecele firei.


O dată te-am văzut - o clipă numa -
Și am simțit amarul omenirei...
Ce-am folosit că-l știu și eu acuma ?

Poezia Cărțile de Mihai Eminescu

                   CĂRȚILE


Shakespeare !adesea te gîndesc cu jale,
Prieten blînd al sufletului meu ;
Izvorul plin al cînturilor tale
Îmi sare-n gînd și le repet mereu.
Atît de crud ești tu, ș-atît de moale,
Furtună-i azi și linu-i glasul tău ;
Ca Dumnezeu te-arăți în mii de fețe
Și-nveți ce-un ev nu poate să te-nvețe.



De-aș fi trăit cînd tu trăiai, pe tine
Te-aș fi iubit atît - cît te iubesc ?
Căci tot ce simt, de este rău sau bine,
- Destul că simt - tot ție-ți mulțumesc.
Tu mi-ai deschis a ochilor lumine,
M-ai învățat ca lumea s-o citesc,
Greșind cu tine chiar, iubesc greșeala :
S-aduc cu tine mi-este toată fala.



Cu tine da... Căci eu am trei izvoară
Din care toată mintea mi-o culeg :
Cu-a ta zîmbire, dulce, lină, clară
A lumii visuri eu ca flori le leg ;
Mai am pe-un înțelept... cu-acela iară
Problema morții lumii o dezleg ;
Ș-apoi mai am cu totul pentru mine
Un alt maestru, care viu mă ține...



Dar despre-acela, ah, nici vorbă nu e.
El e modest și totuși foarte mare.
Să tacă el, să doarmă ori să-mi spuie
La nebunii - tot înțelept îmi pare.
Și vezi, pe-acesta nu-l spun nimănuie.
Nici el nu vrea să-l știe orișicare,
Nici el vrea numai să-mi adoarmă-n brață
Și decît tine mult mai mult mă-nvață !

Poezia Gîndind La Tine de Mihai Eminescu

       GÎNDIND LE TINE


Gîndind la tine fruntea-acum mă doare.
Nu știu ce rost mai are-a mea viață
Cînd n-am avut o clipă de dulceață :
Amar etern și visuri peritoare !


De ce în noapte glasul tău îngheață!
Vedea-vor ochii-mi încă-o dată oare
Frumosul trup, - femei zîmbitoare ! -
Ce mi-a fost dat să-l strîng o clipă-n brațe ?


Tu, blond noroc al unui vis deșert,
Tu, visul blond unui noroc ce nu e,
De-i mai veni, să știi că nu te iert.


Căci dorul meu mustrări o să-ți tot spuie
Și sărutîndu-te am să te cert
Cu desmierdări cum n-am spus nimăruie.

Poezia De Ce Mă-ndrept Ș-acum... de Mihai Eminescu

DE CE MĂ-NDREPT Ș-ACUM...



De ce mă-ndrept ș-acum la tine iarăși ?
Căci făr` de tine n-am de spus nimică...
Și azi nu-mi pasă lumea ce-o să zică
De acest-poem, în contră-mi, spre ocară-și.


De grija ei un fir de păr nu-mi pică...
Să ieie dar copiii mei în gheară-și;
Părerea ta, iubit și blond tovarăș,
De ea mă bucur și de ea mi-e frică.


Amor și moarte sunt în dușmănie :
Amic acestei des am căutat-o,
Ci-n drumul ei m-am dat, copilo, ție...


Viața mea nou ai cîștigat-o
Și orice road-a ei și armonie
A ta-i cu drept : deci și pe-aceasta - iat-o !