Poezia Sonet Satiric de Mihai Eminescu

         SONET SATIRIC


Pișcată-ți este mîna ta de streche,
De mițti în veci condeiul pe hîrtie -
Dureaz-un șir sau fabrică o mie :
Cuvinte-nouă-or fi, dar blaga veche.


Ce are-n gînd un om, aceea scrie,
Nimica nou tu n-ai de spus, Urechea,
Cu Pantezi fiind pe veci păreche,
Tu izvodești, cel mult, ce dînsulștie.


Ți-asamăn fruntea unei vii paragini
Și vînt și pleavă sunt a tale scrieri,
De zei lipsite, vai ! a tale pagini.


Zadarnic paiul sec al minții-l trieri,
Drapîndu-i golul ei cu reci imagini :
Nimic nu iese dintr-un dram de crieri

Poezia E Împărțită Omenirea...de Mihai Eminescu

    E ÎMPĂRȚITĂ  OMENIREA...



E vîmpărțită omenirea
În cei ce vor și cei ce știu.
În cei dentîi trăiește firea,
Ceilalți o cumpănesc ș-o scriu.
Cînd unii țese haina vremei,
Ceilalți a vremii coji adun :
Viață unii dau problemei,
Ceilalți gîndirei o supun.



Dar pace este între dînșii :
Ce unii fac iau alți aminte,
Căci pînă azi domnește-ntr-înșii
A cărții tale graiuri sfinte.
N-a intrat viermele-ndoielii,
Copil e ochiul lor cînd vede,
Căința văd urmînd greșelii,
Căci omul tot în tine crede.



Al răului geniu arate-mi
Un om din viță pămîntească,
Ce-ar fi-ncercat ale lui patemi
Naintea ta să-ndreptățească ;
Căci buni și răi trăiesc în tine,
Cuvîntul tău e calea lor -
De-a lor abateri li-i rușine,
Căci tu ești ținta tuturor.



Virtutea nu mai e un merit,
Căci merit nu-i cînd nu e luptă.
Asupra ta ei nu se-ntărît
Cu viața-n joc, cu mintea ruptă ;
Mînînd cu anii colbul școlii,
Ei cred că făr-a fi înțeles,
Din cărți străvechi roase de molii
Își umplu mintea cu eres.



Ei nu pătrund a ta mărire -
Minune-i pentru dînșii tot.
Necertînd nimic în fire,
Nimic nu știu, nimic nu pot ;
Căci nu-i supusă lămuririi
Gîndirea-n capul înțelept -
La toate farmecele firii
Se bat cu mînile pe piept.

Poezia De Vorbiți Mă Fac Că N-aud... de Mihai Eminescu

DE VORBIȚI MĂ FAC CĂ N-AUD



De vorbiți mă fac că n-aud,
Nu zic ba și nu vă laud ;
Dănțuiți precum vă vine,
Nici vă șuier, nici v-aplaud ;
Dară nime nu m-a face
Să mă ieu dup-a lui flaut ;
E menirea-mi : adevărul
Numa-n inima-mi să-l caut.

Poezia Maria Tudor de Mihai Eminescu

            MARIA TUDOR


De ce cu ochii-ncremeniți sub bolte
De marmur - tu-l priveșticu spaimă crudă?
Pîndești ca leii, fruntea ta asudă
Și pumnu-ți vra mînia-i s-o dezvolte.


Secerătorul tău l-ai pus la trudă
Și snopi de viețe sunt a lui recolte ;
Pentru-al lui cap ai înfruntat revolte
Și astăzi simți că strîngi la piept pe-o iudă.


Te-nalță-n cer invidia vulgară
Căci știi din lorzii junghiați a face
Lui Fabiano a măriei scară.


Tu ești regină și astfel îți place.
Cine te vede, slab obraz de ceară,
Știind furtuna vieții tale- tace.