Poezia Primăvară de Nichita Stănescu

PRIMĂVARĂ



Primejdii dulci alcătuind sub gene
mi te ivești, istovitor de dulce
cu sînii bulbucați, zvîcnind să culce
pe ei sărutul lutului alene.



A prins aevea alăuța lină
s-adune-n strune năluciri de șoapte
urzind unduitor că peste noapte
s-a spart în cioburi albe luna plină.



Încinsă-aprins cu brîu de sînziene
te-ascunzi de după vis învins, iubită,
și dinadins abia te lași ghicită
primejdii dulci alcătuind sub gene...



...Aș vrea să fiu spînzurat de limbă !

                                                scrisă sîmbătă 4 iunie 1955

Poezia Strada Berzelor de Nichita Stănescu

STRADA BERZELOR



Străduța noroioasă,
Înșiră cășile bondoace
cu varul burdușit ce se desface
și-n poartă cîte-o salcie pletoasă.
Sînt pline de mîncare
prăjinile avînd în vîrf grătare
pe care porumbeii se scoboară,
de o înghit și-apoi se duc.
Mioara trage după ea cu sfoară
un cuc de cauciuc.
Bătrînele la geamuri stau de pază
E sîmbătă de dup'amiază
și e senin de tot. nici pic de vînt.
Puternică la văz, lumina
întinde umbre clare pe pămînt
și ies la porți privind cu jind
nevestele, boscorodind.
și iese în combinezon Gherghina.
Se duce iarna de pe-acuma,
cum s-a mai dus și-n alte rînduri ;
în colț, o pompă învelită-n scînduri
se scurge-ntruna.
Stau rufe gălbejite pe frînghie
și prin noroaie cîinii se miros ;
cu păcura de la rafinărie,
se scurge Dîmbul unsuros
la capul străzii sub podeț ;
Și ziua-n sălcii dă să fie,
cu ochiul stins și mălăeț.

......................................:::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::
La Săța-n curte moare-un porc ;
( horc, horc ).


                                                                    duminică 20 februarie 1955

Poezia Născocitorul de Tudor Arghezi

NĂSCOCITORUL


Ai născocit pe-ncetul uneltele, cu care
Ți s-a făcut mai dîrză voința și mai tare.
Cînd te crezuseși tocmai mai șubred și mai mic,
Atunci ți-ajunse brațul molatec mai voinic.
Tot cîutînd zadarnic și încercînd aiurea,
Ai născocit tăișul, cuțitul și săcurea.
Vicleanul fierăstrău,
Tovarășul și soarecele tău,
Care-și strecoară firul ca luciul de oglinzi
În curmeziș, prin codri, și îi despică grinzi,
Și secera pe care, în àrșiță, Măria
O duce-ncovoiată cît ține-n zări Tăria.
Venise de cu noaptea, cu luna prinsă-n plopi,
Și se întoarce seara pe carul nalt de znopi.
Ai născocit odată
Și o nimica toată,
Cît ghimpele, săracul,
De mic și iute : acul ;
Și harnicul nimica, vioi ca o lăcustă,
Se-nghesuie și-aleargă pe marginea îngustă
Și-mbracă omenirea de miile de ani :
O sculă genială, cinci ace la doi bani.
Ai născocit și ața, mătasea de păianjen,
Cu care coase acul pe Gange și Teleajen.
Ai născocit făina și pîinea tuturor,
Ca să ajungi de pîine gonit și cersetor,
Crîmpeiule de viață, un rob, un muritor.
În petecu-ți de țară, împotmolit, sfruntata
Și îndrăzneața minte a născocit și roata ;
Nu mai socot burghiul, cazmaua sau lopata,
Frînghia, sîrma, lanțul, cu care, prins de legi,
Ai izbutit cătușa de fluiere să-ți legi.
Ai născocit și luntrea, să umbli pe ghicite,
Și-n marea cu talaze și valuri răzvrătite.
Primejdia te cere și-o cauți, orișiunde
Ghicește că te pîndește și bănui că se-ascunde.

Poezia Pierdut În Suferință... de Mihai Eminescu

        PIERDUT ÎN SUFERINȚĂ...



Pierdut în suferința nimicniciei mele,
Ca frunza de pe apă, ca fulgerul în chaos,
M-am închinat ca magul la soare și la stele
Să-ngăduie  intrarea-mi în vecinicul repaos ;
Nimic să nu s-audă de umbra vieții mele,
Să trec ca o suflare, un sunet, o scînteie,
Ca lacrima ce-o varsă zadarnic o femeie...
Zadarnica mea minte de visuri e o schele.




Căci ce-i poetu-n lume și astăzi ce-i poetul ?
La glasu-i singuratec s-asculte cine vra.
Necunoscut strecoară prin lume cu încetul
Și nimene nu-ntreabă ce este sau era...
O babă e de spumă, un creț de val, un nume,
Ce timid se cutează în veacul cel de fier.
Mai bine niciodată el n-ar fi fost pe lume
Și-n loc să moară astăzi, mai bine murea ieri.