ZADARNIC ȘTERGE VREMEA...
Zadarnic șterge vremea a gîndurilor urme !
În minte-mi ești săpată ca-n marmura cea rece,
Uitarea mînă-n noapte a visurilor turme
Și toate trec ca vîntul - dar chipul tău nu trece.
În veci noaptea și ziua șoptesc în gînd un nume,
În veci la pieptul bolnav eu brațele îmi strîng,
Te caut pretutindeni și nu te aflu-n lume,
Tu, chip frumos cu capul întors spre umăr stîng.
Astfel în veci în minte-mi încremeniți frumoasă
Și văd în veci aievea divinul tău profil.
O, cum nu pot în brațe să te omor plîngînd,
Tu, blond al vieții mele și-al dragostei copil !
Zadarnic cat repaos pe perina cea moale,
Îmi pare c-a mea tîmplă pe piatră o am pus
Și noaptea-ntreagă ochii-mi în lacrimi se îneacă
Și mintea mea în noaptea de veci va fi apus.
Pe cît mai am în pieptu-mi un pic măcar de sînge,
În inimă cît fibra din urmă va trăi,
Avare, ele-n sine icoana ta vor strînge,
Cu dînsa împreună și ele vor muri !
O, rai al tinereții-mi, din care stau gonit !
Privesc cu jind la tine, asemeni lui Adam,
Eu nu gîndesc c-o clipă am fost și fericit,
Ci mor, mor de durerea că-n brațe nu te am.
