Poezia Tu Mă Privești Cu Marii Ochii... de Mihai Eminescu

TU MĂ PRIVEȘTI CU MARII OCHII...


Tu mă privești cu marii ochi, cuminte ;
Te văd mișcînd încet a tale buze,
Șoptind ca-n vis la triste, dulci cuvinte.


Urechea mea pîndește să le-auză
- Abia-nțelese, pline de-nțelese -
Cum ascultau poeții vechi de muză.


În ochii tăi citeam atît eres,
Atîta dulce-a patimei durere,
Că-n suflet toat-o am cules.


Vorbirea ta mi-i lamira de miere,
În ochii tăi de visuri e un chaos,
Și-atît amor c-auzi pîn` și-n tăcere.


Frumosul chip în voluptos repaos
Pătruns-au trist și dulce în cîntare-mi.
Ființa ta gîndirii-mi am adaos.


Căci numai tu trăiești în cugetare-mi.
A ta-i viața mea, al tău poemul,
Cum le inspiri tu poți să le sfaremi.


Nu crede tu că eu sunt cuiva emul
Cînd cîntul meu se-mbracă fel de fel :
Ici în terține suspinînd, vedemu-l,


Dincolo el oftează în gazel,
Același e, deși mereu se schimbă,
De tine-i plin, tine-mi zice el...


Alege forme dulci din orice limbă :
Acuma-l vezi îmblînd cărare dreaptă,
Acum pe-a lui Firduși cale strîmbă.


Dar orișicînd el alta nu așteaptă
Decît ca ție, suflete, să-ți placă,
Tu să-l aprobi cu gura înțeleaptă.


În mii costume astfel se îmbracă,
Și ca s-atragă dulcea ta zîmbire
Minuni, de vrei, sărmanul o să facă...


Ș-acuma-l vezi, cu-a lor ademenire
L-au dus pe-alături dulcile terține,
Uitînd ce-a vrut să-ți spuie-n aste șire.


Au vrut să-ți spuie că e plin de tine,
Că de-al tău farmec ritmul său foiește,
C-a sale gînduri de zîmbiri sunt pline


Ș-astfel pe mine el mă stăpînește...
Adună-n versuri ale mele zile
Și-n strofe le-a legat grădinerește,


În poala ta zvîrlind aceste file.

Poezia Grai Supt La Sînii Calzi Ai Maicii de Nichita Stănescu

GRAI SUPT LA SÎNII CALZI AI MAICII



Grai supt la sînii calzi ai maicii,
strivit în buze te dădură
ca un sărut din gură-n gură,
din jalea mioriței, bacii.



În munții ninși cu ochi cărunți,
goniți în tainice tăceri
de mîine așternut pe ieri,
destul te-am obrocit, în munți.



Adună-ți dintre vremuri iezii
zbucniți, pe care ți-i păscură
în sînge,-n chiote, în ură
Neculce, Creangă și Arghezi,



și-n codrul scorburat de furi,
la cei ce te-au vîndut pe stele
în ceas de noapte, printre iele,
Dumnezeiește să înjuri.




Și-apoi spărgînd în frunze lyra
să rîzi, să rîzi, pocnind din dește,
precum ai rîs dumnezeiește
în tine, cînd muri Zamfira.



În munții ninși cu ochi cărunți,
gonit în tainice tăceri
de mîine așternut pe ieri,
destul te-au obrocit, în munți.



Din Eminescu înapoi.
hai, grai de oameni liberi, vină
în frunți ce-au nădușit lumină,
în pumnii noștri mari și goi !



                                                               Terminat Miercuri 10 August 1955, Ploiești

Poezia Fug Cerbii de Nichita Stănescu

FUG CERBII


Fug cerbii vineți, cerbii, în nesfîrșitul azi,
goniți din munții singuri chemărilor furtunii...
Ei, hai, băieți, e vremea, să ațîțăm tăciunii ;
destul fumarăm gerul cădelnițînd prin brazi.



Zadarnic printre crenge țîșnește din buștean
privirea înghețată, cu apele-nghețate,
o să ghicească cerbii cînd palizi vor străbate
cîmpia mărginită de lună și alean



Fug cerbii vineți, cerbii, din codrul coborît
iar crivățul-și descheie surd buciumul și zeghea
Ei, hai, băieți, e vremea să ne descingem veghea
și să intrăm în pături și-n seară pîn' la gît !




                                                                                           Sîmbătă 6 August 1955

Poezia Cîntec Mut de Nichita Stănescu

CÎNTEC MUT



Prin smîrcul noroit în valea seacă
țesută-n fire lungi, de tort,
se opintesc căruțele să treacă,
albastre, peste Crișul mort.



Copacii putrezesc încet, în plete,
îngenuncheați de-atîta rod
cînd greierii căruțelor încete,
ascunși în osii, rod și rod



privirea crengilor jugastre,
nedeslușirile de pîrg...
Și tot se duc căruțele albastre
și poate că în zori e tîrg.



                                                     Prin Smîrcurile Crișului Mort, Iulie 1955