Poezia Paris de Octavian Goga

         PARIS

               I

La geam îmi cîntă-n ritmuri cadențate
Haotica Parisului năvală,
Cînd o ascult în goana-i triumfală,
Simt inima pămîntului cum bate.



Ca pe-un ostaș înfrînt de oboseală
M-a biruit năpraznica cetate,
Drumeț orbit de flăcări nevisate,
Îmi plimb prin ea umila mea sfială.




De-acum sunt robul mîndrei metropole,
În suflet simt cum crește-ntr-una zvonul
Din preajma auritelor cupole.




Dar nopțile, cînd umbre moi se lasă
Și-n jur de mine urlă Babilonul,
Eu mă visez în sat la noi, acasă...


                 ZIUA

                     II

În zorii albi, senină dimineață,
Tu-mi pari o fată mîndră de la țară,
Venită la oraș întîia oară,
Cu gînd curat, și rumenă la față.



Te prinde însă-n blestemata-i gheară,
Ta zbuciumă vîrtejul de viață,
Din mii de guri minciuna lui te-nvață,
Stropindu-te cu tină și ocară...




Insulte cad, batjocura te arde,
La orice pas culegi o nouă vină
În rătăcirea ta pe bulevarde.



Așa pe rînd te-ntuneci și, spre sară,
De praf, de fum și de păcate plină,
Tu te prăvăli sfîrșită și... murdară...






                                                                                        1 Oct. 1912

Poezia Paris de Octavian Goga

         PARIS

               I

La geam îmi cîntă-n ritmuri cadențate
Haotica Parisului năvală,
Cînd o ascult în goana-i triumfală,
Simt inima pămîntului cum bate.



Ca pe-un ostaș înfrînt de oboseală
M-a biruit năpraznica cetate,
Drumeț orbit de flăcări nevisate,
Îmi plimb prin ea umila mea sfială.




De-acum sunt robul mîndrei metropole,
În suflet simt cum crește-ntr-una zvonul
Din preajma auritelor cupole.




Dar nopțile, cînd umbre moi se lasă
Și-n jur de mine urlă Babilonul,
Eu mă visez în sat la noi, acasă...


                 ZIUA

                     II

În zorii albi, senină dimineață,
Tu-mi pari o fată mîndră de la țară,
Venită la oraș întîia oară,
Cu gînd curat, și rumenă la față.



Te prinde însă-n blestemata-i gheară,
Ta zbuciumă vîrtejul de viață,
Din mii de guri minciuna lui te-nvață,
Stropindu-te cu tină și ocară...




Insulte cad, batjocura te arde,
La orice pas culegi o nouă vină
În rătăcirea ta pe bulevarde.



Așa pe rînd te-ntuneci și, spre sară,
De praf, de fum și de păcate plină,
Tu te prăvăli sfîrșită și... murdară...






                                                                                        1 Oct. 1912

Poezia Suave Qui Peut (variantă) de Mihai Eminescu

     SUAVE QUI PEUT
             (variantă)


Albumul tău e un salon  în care
S-adună fel de fel de lume multă
Și fiecine așaz-o foaie smultă
Din viața sa, în versuri răbdoare.


Acum dorești cu pana ne-a incultă
Și eu să trec prin mîndra adunare?
Dar ea de-amicii tăi sfială are
Și de-oi vorbi, au cine mă ascultă?


Spre-a-ți aminti trecutele petreceri
Condeiu-n mînă tu mi-l pui cu sila.
De la oricare-un snop de fraze seceri,


Apoi le răsfoiești filă cu filă.
Viclean te bucuri de-ale noastre-ntrceri,
Privind în vrav prostia imobilă.

Poezia Suave Qui Peut (variantă) de Mihai Eminescu

     SUAVE QUI PEUT
             (variantă)


Albumul tău e un salon  în care
S-adună fel de fel de lume multă
Și fiecine așaz-o foaie smultă
Din viața sa, în versuri răbdoare.


Acum dorești cu pana ne-a incultă
Și eu să trec prin mîndra adunare?
Dar ea de-amicii tăi sfială are
Și de-oi vorbi, au cine mă ascultă?


Spre-a-ți aminti trecutele petreceri
Condeiu-n mînă tu mi-l pui cu sila.
De la oricare-un snop de fraze seceri,


Apoi le răsfoiești filă cu filă.
Viclean te bucuri de-ale noastre-ntrceri,
Privind în vrav prostia imobilă.