Poezia Iarna de Demostene Botez




IARNA



Sfredeluș cu alți băieți
Se cufundă prin nămeți,
Și ridică în ogradă
Un om mare de zăpadă.
Are trup, fără picioare,
Cu o căpățână mare,
Ochii negri, din cărbune,
Seamănă cu două prune.
Pare tot dintr-o bucată
Și acoperit cu vată.
Alb, ca-ntr-un cearșaf, în ger,
Cade ca un bărbier.
E umflat și e bondoc,
Ca-mbrăcat într-un cojoc.
Și de-l încălzește-o rază
Când e soare la amiază,
El începe-ncet să plângă.
I-a căzut urechea stângă
Și pe urmă până-n seară
Nasul s-a topit: pic, pic,
Parcă ar fi fost de ceară...
Și n-a mai rămas nimic.










Poezia Iarna de Demostene Botez




IARNA



Sfredeluș cu alți băieți
Se cufundă prin nămeți,
Și ridică în ogradă
Un om mare de zăpadă.
Are trup, fără picioare,
Cu o căpățână mare,
Ochii negri, din cărbune,
Seamănă cu două prune.
Pare tot dintr-o bucată
Și acoperit cu vată.
Alb, ca-ntr-un cearșaf, în ger,
Cade ca un bărbier.
E umflat și e bondoc,
Ca-mbrăcat într-un cojoc.
Și de-l încălzește-o rază
Când e soare la amiază,
El începe-ncet să plângă.
I-a căzut urechea stângă
Și pe urmă până-n seară
Nasul s-a topit: pic, pic,
Parcă ar fi fost de ceară...
Și n-a mai rămas nimic.










Poezia Iarna de George Coșbuc




IARNA


Iarna-i un vestit dulgher
Că ea poate, când voiește,
Peste râuri pod să pui
Fără lemn și fără cuie,
Fără niciun pic de fier;
Și gătește-așa deodată
Pod întreg dintr-o bucată.



Iarna-i meșter iscusit,
Că pe deal și pe câmpie
Țese-o pânză minunată,
Fără ițe, fără spată,
Fără fir de tort urzit.
Și din drăgălașa-i pânză
Dă și vântului să vânză.




Iarna-i grădinar când vrea:
Pune albe flori la geamuri,
Fără frnze și cotoare,
Fără chiar să aibă soare,
Numai cum le știe ea.
Mie-mi plac, că sunt de gheață,
Dar când sufli, pier din față.
















Poezia Iarna de George Coșbuc




IARNA


Iarna-i un vestit dulgher
Că ea poate, când voiește,
Peste râuri pod să pui
Fără lemn și fără cuie,
Fără niciun pic de fier;
Și gătește-așa deodată
Pod întreg dintr-o bucată.



Iarna-i meșter iscusit,
Că pe deal și pe câmpie
Țese-o pânză minunată,
Fără ițe, fără spată,
Fără fir de tort urzit.
Și din drăgălașa-i pânză
Dă și vântului să vânză.




Iarna-i grădinar când vrea:
Pune albe flori la geamuri,
Fără frnze și cotoare,
Fără chiar să aibă soare,
Numai cum le știe ea.
Mie-mi plac, că sunt de gheață,
Dar când sufli, pier din față.
















Postare

  ANPC Termeni și Condiții