Poezia Noi Amîndoi Avem Același Dascăl de Mihai Eminescu

NOI AMÎNDOI AVEM ACELAȘI DASCĂL



Noi amîndoi avem același dascăl,
Școlari suntem aceleiași păreri...
Unitul gînd oricine recunoască-l.
Ce știi tu azi, eu am știut de ieri.
De-aceleași lucruri plîngem noi și rîdem...
Non idem est si duo discunt idem.



Tu zici că patria e-n decădere,
De rîs și de ocară c-au ajuns ;
Cînd cineva opinia mi-ar cere,
El ar primi tot astfel de răspuns,
Ca de rușine ochii să-i închidem :
Non idem est si duo discunt idem.



Căci din adîncul gîndurilor tale
Răsare ură din al meu amor.
Tu ai vrea tot să meargă pe-a sa cale,
Eu celui slab îi sunt în ajutor.
Cu-același gînd, noi totuși ne desfidem :
Non idem est si duo discunt idem.



Pe mine răul, deși rîd, mă doare,
Mă ține liniștea vieții-ntregi ;
Iar tu uiți tot la raza de splendoare
Ce-o vars-asupra ta a lumii regi...
Ș-ai vrea cu proprii mîni să ne ucidem :
Non idem est si duo discunt idem.



E greu a spune ce deosebire
Ne-a despărțit, de nu mergem de-a valma.
Și s-ar vedea atunci fără-ndoială
Cînd noi ne-am scoate suflete-n palmă,
Ca-ntregul lor cuprins noi să-l deschidef :
Non idem est si duo discunt idem.

Poezia Noi Amîndoi Avem Același Dascăl de Mihai Eminescu

NOI AMÎNDOI AVEM ACELAȘI DASCĂL



Noi amîndoi avem același dascăl,
Școlari suntem aceleiași păreri...
Unitul gînd oricine recunoască-l.
Ce știi tu azi, eu am știut de ieri.
De-aceleași lucruri plîngem noi și rîdem...
Non idem est si duo discunt idem.



Tu zici că patria e-n decădere,
De rîs și de ocară c-au ajuns ;
Cînd cineva opinia mi-ar cere,
El ar primi tot astfel de răspuns,
Ca de rușine ochii să-i închidem :
Non idem est si duo discunt idem.



Căci din adîncul gîndurilor tale
Răsare ură din al meu amor.
Tu ai vrea tot să meargă pe-a sa cale,
Eu celui slab îi sunt în ajutor.
Cu-același gînd, noi totuși ne desfidem :
Non idem est si duo discunt idem.



Pe mine răul, deși rîd, mă doare,
Mă ține liniștea vieții-ntregi ;
Iar tu uiți tot la raza de splendoare
Ce-o vars-asupra ta a lumii regi...
Ș-ai vrea cu proprii mîni să ne ucidem :
Non idem est si duo discunt idem.



E greu a spune ce deosebire
Ne-a despărțit, de nu mergem de-a valma.
Și s-ar vedea atunci fără-ndoială
Cînd noi ne-am scoate suflete-n palmă,
Ca-ntregul lor cuprins noi să-l deschidef :
Non idem est si duo discunt idem.

Poezia În Van Căta-Veți de Mihai Eminescu

ÎN VAN CĂTA-VEȚI


În van căta-veți ramuri de laur azi,
În van căta-veți mîndre simțiri în piept.
Toate trecură :
Viermele vremilor roade-n noi.


Căci nu-i iubire, ură d-asemeni nu-i
Și ce rămase umbra simțirei e :
Murmura lumei
Netedă, palidă, ca și ea.


Nu e antica furie-a lui Achile,
Nu este Nestor blîndul-cuvîntător.
Aprigul ajax
Țărînî-i azi, și nimic mai mult.


Și unde-i Roma, doamnă a lumii-ntregi,
Și unde-s astăzi vechii și marii caesari ?
Trbule galbăn,
Unde e astăzi mărirea ta ?


Chiar papii mîndri cu trei coroane-n cap,
Păstori de nații cu strîmbă cîrjă-n mîni,
Pulbere-s astăzi.
Pulbere sunt chiar vii fiind.


Căci nu sărută regii piciorul lor,
Căci nu se-nchină lumea la glas de sfînt.
Semnele tainei
Multe rămîn și îi fac de rîs.


Chiar tronul papei azi ca o scenă e
Și el își face mutrele lui plîngînd.
Hohotul lumei
Lumei întregi îi răspunde-atunci.


Căci nu-i s-ardice bolțile de granit,
Un Michel-Angelo nu-i să facă iar
Ziua din urmă.
Templele vechie pustie rămîn.


Să-nvie pînza, Rafael astăzi nu-i.
Nu-nvie dalta-n mînile cele noi.
Moartă rămîne
Marmura grea sub ochiul mort.


În van căta-veți ramuri de laur azi,
În van căta-veți mîndre simțiri în piept.
Toate trecură :
Viermele vremilor roade-n noi.

Poezia În Van Căta-Veți de Mihai Eminescu

ÎN VAN CĂTA-VEȚI


În van căta-veți ramuri de laur azi,
În van căta-veți mîndre simțiri în piept.
Toate trecură :
Viermele vremilor roade-n noi.


Căci nu-i iubire, ură d-asemeni nu-i
Și ce rămase umbra simțirei e :
Murmura lumei
Netedă, palidă, ca și ea.


Nu e antica furie-a lui Achile,
Nu este Nestor blîndul-cuvîntător.
Aprigul ajax
Țărînî-i azi, și nimic mai mult.


Și unde-i Roma, doamnă a lumii-ntregi,
Și unde-s astăzi vechii și marii caesari ?
Trbule galbăn,
Unde e astăzi mărirea ta ?


Chiar papii mîndri cu trei coroane-n cap,
Păstori de nații cu strîmbă cîrjă-n mîni,
Pulbere-s astăzi.
Pulbere sunt chiar vii fiind.


Căci nu sărută regii piciorul lor,
Căci nu se-nchină lumea la glas de sfînt.
Semnele tainei
Multe rămîn și îi fac de rîs.


Chiar tronul papei azi ca o scenă e
Și el își face mutrele lui plîngînd.
Hohotul lumei
Lumei întregi îi răspunde-atunci.


Căci nu-i s-ardice bolțile de granit,
Un Michel-Angelo nu-i să facă iar
Ziua din urmă.
Templele vechie pustie rămîn.


Să-nvie pînza, Rafael astăzi nu-i.
Nu-nvie dalta-n mînile cele noi.
Moartă rămîne
Marmura grea sub ochiul mort.


În van căta-veți ramuri de laur azi,
În van căta-veți mîndre simțiri în piept.
Toate trecură :
Viermele vremilor roade-n noi.