Poezia În Van Căta-Veți de Mihai Eminescu

ÎN VAN CĂTA-VEȚI


În van căta-veți ramuri de laur azi,
În van căta-veți mîndre simțiri în piept.
Toate trecură :
Viermele vremilor roade-n noi.


Căci nu-i iubire, ură d-asemeni nu-i
Și ce rămase umbra simțirei e :
Murmura lumei
Netedă, palidă, ca și ea.


Nu e antica furie-a lui Achile,
Nu este Nestor blîndul-cuvîntător.
Aprigul ajax
Țărînî-i azi, și nimic mai mult.


Și unde-i Roma, doamnă a lumii-ntregi,
Și unde-s astăzi vechii și marii caesari ?
Trbule galbăn,
Unde e astăzi mărirea ta ?


Chiar papii mîndri cu trei coroane-n cap,
Păstori de nații cu strîmbă cîrjă-n mîni,
Pulbere-s astăzi.
Pulbere sunt chiar vii fiind.


Căci nu sărută regii piciorul lor,
Căci nu se-nchină lumea la glas de sfînt.
Semnele tainei
Multe rămîn și îi fac de rîs.


Chiar tronul papei azi ca o scenă e
Și el își face mutrele lui plîngînd.
Hohotul lumei
Lumei întregi îi răspunde-atunci.


Căci nu-i s-ardice bolțile de granit,
Un Michel-Angelo nu-i să facă iar
Ziua din urmă.
Templele vechie pustie rămîn.


Să-nvie pînza, Rafael astăzi nu-i.
Nu-nvie dalta-n mînile cele noi.
Moartă rămîne
Marmura grea sub ochiul mort.


În van căta-veți ramuri de laur azi,
În van căta-veți mîndre simțiri în piept.
Toate trecură :
Viermele vremilor roade-n noi.