Poezia Rada de George Coșbuc

RADA



Are dochia mult cît are,
Nu e mult o fată mare ?
Că-ntre domni, dar orișiunde,
Dacă-ți știe ea răspunde
Grai ales și lin ca apa,
Apoi las' că Rada știe
Și-n ce fel să poarte sapa.



A f ost și ea-n școli o toamnă,
Dar găsești ca ea vro doamnă ?
Cu cosiță gălbioară,
Ea e naltă și ușoară -
S-o vezi numai și să tremuri !
Și de-abia pe la Sîn-Petru
Umple optsprezece vremuri.




Sînt și-n sat destule fete,
Cari de n-au cu ce să-mbete
Ochii omului, au peptul ele
Alb de taleri și mărgele.
Rada, cînd o vezi, te fură
Cu necontenitul zîmbet
Și cu-a vorbelor căldură.



Harnică, din zorii zilei
Nu stau mînile copilei
Fără lucru, tot să prindă,
Casa lor toată-i oglindă.
La izvor vezi pe Rodica
Pînă-n zori, cînd pe sub streșin !
Încă doarme rîndunica.




Pe izlaz nu-i multă hrana,
Dar vezi albă ce-i Joiana !
Și-n amurg copila-n tindă
Foc în vatră vrea s-aprindă
Dar mu-mu. Joiana muge -
Radă. fă, s-alergi degrabă,
Că-n șopron vițelul suge.



-,,Doar' e tare ! Haid' mai iute !''
Și din drum, ca să-i ajute,
Vin flăcăii totdeauna.
Nu-l înjugi așa cu buna
Pe vițel, și Rada-i slabă,

Știu flăcăii ! Și-și fac seara
Pe-aici vecinic ceva treabă.



Vaca-i tot ce-au ci, la biata !
Toarce-n sat cu ziua fata,
Dar e veselă din fire ;
De noroc și-ndestulire
Inima-i în veci e plină :
Cînd e fericită, spune-mi,
Mai mult ce-are o regină ?




Rada-i nălucire vie,
Cînd aleargă pe cîmpie

Și-i bat vînturi în cosiță,
Ori cînd seara stă-n portiță,
Și-o întrebi : ,,Ce-aștepți, iubită ?''
Și pe dup-un stîlp s-ascunde,
Galbenă de zăpăcită.



Dar la holdă ? Arde soare,
Fetele secerătoare
Rîd și cîntă, snopi fac grîul,
Murmură-ntre sălcii rîul :
Fug la rîu vro patru fete,
E și Rada ? Fug flăcăii
Și ei, toți. și nu le-e sete.



Și-n genunchi atunci pe țărmuri
Ea din pumni cît două sfărmuri
Bea, iar Nicu : - ,, Dă-mi și mie !''
-,,Taci și bea din pălărie !''
cere el, cer mulți să-i deie :
Rada rîde, le dă apă,
Toți din pumnii ei să beie.




-,,Zece stropi nu pot să-ncapă :
Prea e mic păhar de apă !''
Și-atunci ea, cînd el glumește,
Joacă pumnii și-l stropește
Pe obraz, dar drăgălașă
Tot ea-l zvîntă,-n loc de cîrpă,
Mîneca de la cămașă.




Și cum știe ea s-aleagă
Ce-i frumos ! Atît de dragă
 O dă portul îmbrăcîndu-l
Cînd o vezi, te-mbată gîndul
Că, iubind-o trei dumineci,
S-ar mira de tine-altarul
Ce păcat ai să cumîneci !



Iat-o veselă și-aprinsă ;
Joacă hora ! Cum e-ncinsă,
Cum își poart-a ei făptură,
Toată-i ca-n zugrăvitură -
Să cotesc - ,,Olio, tu leică,
Ce mai drac frumos de noră !''




De-o-ntîlnesc în drum bătrînii,
Ei fac pod cu palma mînăă
Peste ochii slabi, s-o vadă :
-,,Draga moșului, tu Radă !''
Și uimiți de fata Dochii
O desmeardă și, cînd pleacă,
Uezi au de lacrimi ochii.




Dar de-i Rada cît de blîndă,
Ea de mic-a fost osîndă
Pentru sat. Și nu-i mirare,
Ei flăcăi, ea fată mare :
Pentru-un rîs al ei să ceartă,
Și din joc să prind feciorii
La trînteli, cît Doamne iartă !



Da ! Și Rada-i mare hoașă,
Poate satul tot să-l scoață
Din sărit, ea știe bine !
Dar se teme de-oarecine.



Mă-sa e ? Ferească Domnul !
Alt temut : ca să nu-și piardă
Pe acel ce-i pierde somnul.



- ,,Unde mergi ?'' - Mă duc la moară !''
- ,,Viu și eu !'' Și din uscioară
Vladu iese-n cap de stradă.
-,,Nu m-ajungi !'' - ,,Te-ajung eu, Rada !''

Dar fugint i se desprinde
Șorțul din brîu, iar Vladu
Nu-i dă șorțul, ci i-l vinde.


-,,Ieri te-am făcut scăpată ;
Azi nu-mi scapi nesărutată !''
-,, Cum nu scapi din mînă fumul -
Nu-mi ești drag de ce-mi ții drumul ?''
Ea nu-și crede-a ei cuvinte ;
De le-ar crede Vladu însă,
Rada și-ar ieși din minte.




Și cum vrea și nu vrea fata,
Dragul ia, dragul dă plata.
Un sărut păcat să fie ?
Numai popa să nu-l știe,
Că te sperie cu iadul -
M-ar putea speria pe mine
Popii toții, de-aș fi eu Vladu !


                                                       Poezia Rada scrisă ianuarie 1889;
                                                        vol Balade și idile, 1893 George Coșbuc