Poezia Ploaie de Munte de Nichita Stănescu

PLOAIE DE MUNTE




Cu sprîncenele lipite
de fereastră aburită,
mai privești și-acum, domniță,
lunga ploilor clipită ?




La un semn știut de păsări,
o, tu palido și blîndo,
îl mai vezi pe Gheorghe Pătru
umbra pomilor furînd-o ?




ca să-l miluiești cu dreapta
și să-l ierți de sărăcie,
să-l trimiți în lungul ploii
cu jăndari, la primărie ?



O, e părăsit conacul
și urechea de cercele
și n-auzi cum se subție
ploaia, printre giurgiuvele...




Și cum suie-n fire-albastre,
tot cu somnul se-ncrucișe,
al cocoșilor de tablă
ruginiți pe-acoperișe