Poezia Cîntec De Cer Albastru de Nichita Stănescu

CÎNTEC DE CER ALBASTRU




Nunta lor era nunta noastră
în pădurile cu brațe incendiate de flăcări albastre,
căci ochii le erau împodobiți cu uitări
cu vulturi
cu creți
cu șoimi
cu bezne.



Femeie zveltă ca o troiță la răscruci,
amurgul ți s-a prăbușit lîngă glezne.


O, nu-i amurgul scris între brațe,
drumule care treci și te duci,
drumule cu privire albastră,
căci ochii le erau împodobiți cu uitări
cu vulturi
cu creți
cu șoimi
cu bezne


și nunta lor era nunta noastră.

Poezia Cîntec De Iarnă de Nichita Stănescu

CÎNTEC DE IARNĂ



Noaptea a nins peste cîmp cu pămînt
Tu unde ești, în ce gînd ?



Crengile zvelte și goale în bezne
dansează întruna...
Uite-le sînii, uite-le glezne.
Noaptea a nins peste cîmp cu pămînt
și crengile zvelte, și goale, cu luna
lunecă negre și-aiurea, întruna
dansează întruna




Tu unde ești ?
În ce gînd ?
frunzele negre-ți căzură
cu toatele, oarbe-n căutătură ?




Ah, de-ar mai fi în adîncul schilav și urît
doar o creangă cu roadele pline,
să m-adun, să-mă-ntorc și să vin iar la tine !
- ,,Na un măr !''... și atît.




                                                               Joi 1 Noiembrie 1956

Poezia Pe Noi, Zorii de Nichita Stănescu

PE NOI, ZORII



Pe noi, zorii
și amurgurile
ne strîng în platoșe



Nouă, zorii ni se încolăcesc
după grumaji
ca niște lanțuri



Nouă, amurgurile
ne încolăcesc gleznele
ca niște lanțuri



Doar pămînturile nopții ne-au mai rămas,
doar pămînturile nopții

Nu ne sărutați pumnii,
căci ne sărutați sîngele !

Poezia Pe Unde, Prin Ce Stepe de Nichita Stănescu

PE UNDE, PRIN CE STEPE




Pe unde, prin ce stepe
mai hoinărești noptirea ?
O, au clipit pe zare
și zorii și privirea



dar chipul tău de-atuncea
și noaptea lor adîncă
fîntînile din suflet
le mai păstrează încă



Pe unde ești ?... De-acuma
poate-ai sorbit din Lethe.
...ori poate mai 'nainte
în cale, ți-a fost sete ?