Poezia Poveste de Lucian Blaga

POVESTE


Ne ducem prin tomnatice păduri,
tristețea să ne-o ardem în lumină.
Ne amăgesc cu mii de june guri
brîndușile ivite pe colină.




Și rupem crengi, răzbatem prin desiș,
și, roșu, ghimpele nu se dezminte.
Simțim pe buze greu păiejeniș,
dar mergem înainte, înainte.



Și unde duce mersul, nu mai știm.
Lumini și umbre sunt, ca de poveste.
Răsună a-nceput. De cînd venim ?
O ceață se destramă ca o veste.




Răcoare e și arde împrejur.
Voi-va pasul să se mai întoarcă ?
Din albul nor, din caier prin azur,
ursita ar putea fir nou să toarcă.




Adulmecăm miresme tari deodat',
prin ferigi dese pîrtia pătrunde.
Nu de izvor, ci ca de rîu bogat
un murmur se aude, fără unde.




Un uliu, țipînd deasupra-n zbor rotat,
să iscodească-ar vrea ce se petrece.
Noi încă pe pămînt și-n lume-am dat
de-o apă peste care nu se trece.




Și-acum, cînd sufletele noastre vor
în brațe, unul altuia, să-și cadă,
inelul, cu clipitul lucitor,
în deget ți-l întorc, să nu mai vadă.




Se cheamă Jaleș rîul, rîul timp,
și-i potrivit din veci cu toamna.
Ne oglindim, în ape, față, nimb.
Dar să fugim, că-i blestemată coama.

Poezia Mă Culcasem Lîngă Glasul Tău de Nichita Stănescu

MĂ CULCASEM LÎNGĂ GLASUL TĂU





Mă culcasem lîngă glasul tău.
Era tare bine acolo și sînii tăi calzi îmi păstrau tîmplele



Nici nu-mi mai amintesc ce cîntai
Poate ceva despre crengile și apele care ți-au cutreierat nopțile.
Sau poate copilăria ta care a murit undeva, sub cuvinte
Nici nu-mi mai amintesc ce cîntai



Mă jucam cu pălmile în zulufii tăi
Erau tare îndărătnici
și tu nu mă mai băgai în seamă



 Nici nu-mi mai amintesc de ce plîngeai
Poate doar așa, de tristețea amurgurilor
Ori poate de drag
și de blîndețe
Nu-mi mai amintesc de ce plîngeai


Mă culcasem lîngă glasul tău și te iubeam.

Poezia Cîntec Despre Doja de Nichita Stănescu

CÎNTEC DESPRE DOJA



Care, cum a rostit cuvîntul,
a dispărut cu noaptea și vîntul
iar ochilor le-au mai rămas să vadă
doar urmele lor umede-n zăpadă.




Unde s-au dus ?
De ce s-or fi dus ?
De ce au rostit cuvîntul nespus ?
Departe, sub noi, între huile și antracite,
gem stelele carului mare stîlcite




O, nu rostiți cuvîntul acela știut !...
E iarnă în patima lutului mut
și peste amurg a nins cu fulgi roșii
...paștele crucii și cristoșii !

Poezia Ah, Și Beția De Salamandre de Nichita Stănescu

AH, ȘI BEȚIA DE SALAMANDRE



Ah, și beția de salamandre
ce-adulmecă luna, nebune.
La ce bun ?...



De aș fi iertat sufletul tău pămîntesc,
tu tot n-ai fi știut cît te iubesc
și dacă ți-aș fi-nroșit cu cuțitul
salbă la gît,
că eu sînt cuțitul tu n-ai fi știut




la ce bun
beția de trestii
pe care lacul și le înfige în pîntec ?...




Ah, salamandrele-adulmecă luna
dar tu, care treci totdeauna,
tu ești cîntec, nu lebădă.
Cîntec.