ZODIA CUMPENEI
Dreapt[, ziua Cumpenei ne surprinde
printre roze : în cimitirul, unde
cîteodată dragostea însorește albele pietre.
Calm se-ndrumă spre cumpănire totul.
Zi și noaptea trag înjugate vremii,
amîndouă cu-nțelepciune-ncearcă pași deopotrivă.
Se măsoară, se cîntărește rodul
de argilă, visul și umbra verii,
și povara ce-i amintirea pentru orice făptură.
Dacă din povești adevăr rămîne
că trăim imponderabil cei vii,
poate să mai umble cuvînt că trupul este o povară ?
Greu e numai sufletul, nu tărîna.
Căci cenușa noastră, iubito, poate
fi pe talgere cîntătită cu vreo cîteva roze.
