Poezia Lăcaș de Lucian Blaga

LĂCAȘ




Semne-ar fi că locuiesc undeva
la oraș, într-o stradă
cu nume de haiduc de baladă.
Dar nu sălășluiesc la oraș,
m-ar blestema pîrîul și pomul.
Felul meu dezminte zvonul.




S-ar spune că lăcașul îmi este
într-un sat cu streșini de paie,
Cu nume de veche poveche.
Dar nu locuiesc
la sat și-n nici o odaie.
Locuiesc într-un cîntec de pasăre.

Poezia Cuib De Rîndunică de Lucian Blaga

CUIB DE RÎNDUNICĂ




În cuibul de-argilă, subt streșini,
stau puii - ghirlandă
de capete. Hei, departe ei cată,
departe în landă.




Peste cîmp cu miros de lavandă
o ține în zbor, așteptată,
deadreptul din soare venind,
muma, muma-săgeată.




Pe marginea cuibului
șase guri de o dată
c-un pocnet corola-și deschid.
Astfel răsfrînge un zid
ecoul tîrziu al Genezei.

Poezia Odă Către Runa de Lucian Blaga

ODĂ CĂTRE RUNA




Nimic din ale tale nu te mărginește,
nici chiar frumusețea ta ce pare
față de lumea-o dulce limitare.
Cu dorul tău începe noima ta,
cu părul tău începe umbra ta.
Unde sfîrșești, nu vei afla.
Privind, ființa ta se prelungește
pînă la cea din umră stea.

Poezia Scutul de Lucian Blaga

SCUTUL



Cînd orice scut are
formă de inimă,
nu-i de mirare
că-n noi înșine inima pare un scut.




Ce aperi în noi cu tăria
pietrei peste care am trecut,
inimă, tu, ca un scut ?
Aperi ce-n dosul tău este ?
Întîiul suflet al nostru,
amarantul cu veșnică floare, copilăria ?





Aperi ce-n noi e poveste,
ce n-are nevoie de scut,
amintiri sîngerînde de ghimpi
și de roze din vremi de-nceput,
amăgirea supremă, ardori de pleromă,
dragostea albă cu mîndra-i aromă ?