Poezia Paștele de Vasile Alecsandri

     PAȘTELE


De paști în satul vesel căsuțele-nălbite
Lucesc sub a lor malduri de tresteii aurite
Pe care cocostârcii, înfipți într-un picior,
Dau gâtul peste aripi, tocând din ciocul lor.



Un scrânciob mai la vale pe lângă el aduna
Flăcăi și fete mândre ce râd cu voie bună;
Și-n sunet de vioare, de cobze și de nai
Se-ntoarce hora lină, călcând pe verde plai.



Bătrâni cu fețe stinse, români cu fețe dalbe,
Românce cu ochii negri și ștergare albe
Pe iarba răsărită fac praznic la un loc,
Iar pe-mpregiur copiii se prind la luptă-n joc.


Și scrânciobul se-ntoarce, purtând în legănare
Părechi îmbrațișate cu dulce înfocare,
Ochiri scânteitoare  și  gingașe zâmbiri
Ce viu răspând în aer electrice luciuri.

Poezia Plugurile de Vasile Alecsandri

  PLUGURILE

                                
Noroc bun!... Pe câmpul neted ies românii cu-a lor pluguri!
Boi plăvani în câte șease trag, se opintesc în juguri.
Brațul gol apasă-n coarne; ferul taie brazde lungi
Ce se-nșiră-n bătătură ca lucioase, negre dungi.


                                
Treptat, câmpul se umbrește sub a brazdelor desime;
El răsună-n mare zgomot de voioasa argățime
Iar pe lanul ce în soare se zvântează fumegând,
Cocostârcii cu largi pasuri calcă rar și meditând.


                                
Acum soarele-i   l-ameazi; la pământ omul se-ntinde;
Cârd de fete și neveste de la sat aduc merinde;
Plugul zace-n lan pe coastă, iar un mândru flăcăoaș
Mână boii la izvoare și ii paște la imaș.


                                
Sfântă muncă de la țară, izvor sacru de rodire
Tu legi omul cu pământul în o dulce înfrățire!...
Dar lumina amurgește, și plugarii cătră sat,
Haulind pe lângă  juguri, se întorc de la arat.

Poezia Rada de George Coșbuc

RADA



Are dochia mult cît are,
Nu e mult o fată mare ?
Că-ntre domni, dar orișiunde,
Dacă-ți știe ea răspunde
Grai ales și lin ca apa,
Apoi las' că Rada știe
Și-n ce fel să poarte sapa.



A f ost și ea-n școli o toamnă,
Dar găsești ca ea vro doamnă ?
Cu cosiță gălbioară,
Ea e naltă și ușoară -
S-o vezi numai și să tremuri !
Și de-abia pe la Sîn-Petru
Umple optsprezece vremuri.




Sînt și-n sat destule fete,
Cari de n-au cu ce să-mbete
Ochii omului, au peptul ele
Alb de taleri și mărgele.
Rada, cînd o vezi, te fură
Cu necontenitul zîmbet
Și cu-a vorbelor căldură.



Harnică, din zorii zilei
Nu stau mînile copilei
Fără lucru, tot să prindă,
Casa lor toată-i oglindă.
La izvor vezi pe Rodica
Pînă-n zori, cînd pe sub streșin !
Încă doarme rîndunica.




Pe izlaz nu-i multă hrana,
Dar vezi albă ce-i Joiana !
Și-n amurg copila-n tindă
Foc în vatră vrea s-aprindă
Dar mu-mu. Joiana muge -
Radă. fă, s-alergi degrabă,
Că-n șopron vițelul suge.



-,,Doar' e tare ! Haid' mai iute !''
Și din drum, ca să-i ajute,
Vin flăcăii totdeauna.
Nu-l înjugi așa cu buna
Pe vițel, și Rada-i slabă,

Știu flăcăii ! Și-și fac seara
Pe-aici vecinic ceva treabă.



Vaca-i tot ce-au ci, la biata !
Toarce-n sat cu ziua fata,
Dar e veselă din fire ;
De noroc și-ndestulire
Inima-i în veci e plină :
Cînd e fericită, spune-mi,
Mai mult ce-are o regină ?




Rada-i nălucire vie,
Cînd aleargă pe cîmpie

Și-i bat vînturi în cosiță,
Ori cînd seara stă-n portiță,
Și-o întrebi : ,,Ce-aștepți, iubită ?''
Și pe dup-un stîlp s-ascunde,
Galbenă de zăpăcită.



Dar la holdă ? Arde soare,
Fetele secerătoare
Rîd și cîntă, snopi fac grîul,
Murmură-ntre sălcii rîul :
Fug la rîu vro patru fete,
E și Rada ? Fug flăcăii
Și ei, toți. și nu le-e sete.



Și-n genunchi atunci pe țărmuri
Ea din pumni cît două sfărmuri
Bea, iar Nicu : - ,, Dă-mi și mie !''
-,,Taci și bea din pălărie !''
cere el, cer mulți să-i deie :
Rada rîde, le dă apă,
Toți din pumnii ei să beie.




-,,Zece stropi nu pot să-ncapă :
Prea e mic păhar de apă !''
Și-atunci ea, cînd el glumește,
Joacă pumnii și-l stropește
Pe obraz, dar drăgălașă
Tot ea-l zvîntă,-n loc de cîrpă,
Mîneca de la cămașă.




Și cum știe ea s-aleagă
Ce-i frumos ! Atît de dragă
 O dă portul îmbrăcîndu-l
Cînd o vezi, te-mbată gîndul
Că, iubind-o trei dumineci,
S-ar mira de tine-altarul
Ce păcat ai să cumîneci !



Iat-o veselă și-aprinsă ;
Joacă hora ! Cum e-ncinsă,
Cum își poart-a ei făptură,
Toată-i ca-n zugrăvitură -
Să cotesc - ,,Olio, tu leică,
Ce mai drac frumos de noră !''




De-o-ntîlnesc în drum bătrînii,
Ei fac pod cu palma mînăă
Peste ochii slabi, s-o vadă :
-,,Draga moșului, tu Radă !''
Și uimiți de fata Dochii
O desmeardă și, cînd pleacă,
Uezi au de lacrimi ochii.




Dar de-i Rada cît de blîndă,
Ea de mic-a fost osîndă
Pentru sat. Și nu-i mirare,
Ei flăcăi, ea fată mare :
Pentru-un rîs al ei să ceartă,
Și din joc să prind feciorii
La trînteli, cît Doamne iartă !



Da ! Și Rada-i mare hoașă,
Poate satul tot să-l scoață
Din sărit, ea știe bine !
Dar se teme de-oarecine.



Mă-sa e ? Ferească Domnul !
Alt temut : ca să nu-și piardă
Pe acel ce-i pierde somnul.



- ,,Unde mergi ?'' - Mă duc la moară !''
- ,,Viu și eu !'' Și din uscioară
Vladu iese-n cap de stradă.
-,,Nu m-ajungi !'' - ,,Te-ajung eu, Rada !''

Dar fugint i se desprinde
Șorțul din brîu, iar Vladu
Nu-i dă șorțul, ci i-l vinde.


-,,Ieri te-am făcut scăpată ;
Azi nu-mi scapi nesărutată !''
-,, Cum nu scapi din mînă fumul -
Nu-mi ești drag de ce-mi ții drumul ?''
Ea nu-și crede-a ei cuvinte ;
De le-ar crede Vladu însă,
Rada și-ar ieși din minte.




Și cum vrea și nu vrea fata,
Dragul ia, dragul dă plata.
Un sărut păcat să fie ?
Numai popa să nu-l știe,
Că te sperie cu iadul -
M-ar putea speria pe mine
Popii toții, de-aș fi eu Vladu !


                                                       Poezia Rada scrisă ianuarie 1889;
                                                        vol Balade și idile, 1893 George Coșbuc

Poezia Rodica de Vasile Alecsandri

    RODICA


                                  
Purtând cofiţă cu apă rece
Pe ai săi umeri albi, rotunzori,
Juna Rodică voioasă trece
Pe lângă junii sămănători.


                                  
Ei cu grabire îi sar în cale,
Zicând; ,,Rodică, floare de crin,
În plin să-ţin meargă vrerile tale,
Precum tu, dragă, ne ieși cu plin!


                                  
S-ajungi mireasă, s-ajungi crăiasă!
Calea să-ţi fie numai cu flori,
Şi casa casă, și masa masă,
Şi sânul leagăn de pruncuşori!"


                                 
Cu grâu de aur ei o presoară,
Apoi cofiţa întreagă-o beu.
Copila râde și-n cale-i zboară,
Scuturând grâul din părul său.