Poezia Sania de Vasile Alecsandri

SANIA


Zi cu soare, ger cu stele!... Hai, iubită, la plimbare.
Caii mușcă-a lor zăbale, surugiul e călare;
Săniuța, cuib de iarnă, e cam strimtă pentru doi...
Tu zâmbești?... Zâmbirea-ți zice că e bună pentru noi.


Caii scutură prin aer sunătoarele lor salbe,
Răpind sania ușoară care lasă urme albe.
Surugiul chiuiește; caii zboară ca doi zmei
Prin o pulbere de raze, prin un nour de scântei.


Pe câmpia înălbită, netedă, strălucitoare
Se văd insule de codri, s-aud câni la vânătoare,
Iar în lunca pudruită cu mărunt mărgăritar
Saltă-o veverița mică pe o creangă de stejar


 Acum trecem prin poiene, acum trecem prin zăvoaie;
 Crengile-aninate-n cale ning steluțe și se-ndoaie.
 Iată-o gingașă mlădiță cu șirag de mărțișori...
 Tu o rupi?... Ea te stropește cu fulgi albi răcoritori.

Poezia Sania de Vasile Alecsandri

SANIA


Zi cu soare, ger cu stele!... Hai, iubită, la plimbare.
Caii mușcă-a lor zăbale, surugiul e călare;
Săniuța, cuib de iarnă, e cam strimtă pentru doi...
Tu zâmbești?... Zâmbirea-ți zice că e bună pentru noi.


Caii scutură prin aer sunătoarele lor salbe,
Răpind sania ușoară care lasă urme albe.
Surugiul chiuiește; caii zboară ca doi zmei
Prin o pulbere de raze, prin un nour de scântei.


Pe câmpia înălbită, netedă, strălucitoare
Se văd insule de codri, s-aud câni la vânătoare,
Iar în lunca pudruită cu mărunt mărgăritar
Saltă-o veverița mică pe o creangă de stejar


 Acum trecem prin poiene, acum trecem prin zăvoaie;
 Crengile-aninate-n cale ning steluțe și se-ndoaie.
 Iată-o gingașă mlădiță cu șirag de mărțișori...
 Tu o rupi?... Ea te stropește cu fulgi albi răcoritori.

Poezia Miezul iernei de Vasile Alecsandri

          MEZUL IERNEI


                                
În păduri trăsnesc stejarii ! E un ger, cumplit!
Stelele par îngheţate, cerul pare oţelit,
Iar zăpada cristalină pe câmpii strălucitoare
Pare-un lan de diamanturi ce scârţie sub picioare


                                
Fumuri albe se ridica în văzduh scânteios
Ca înaltele coloane unui templu maiestos,
Şi pe ele se aşează bolta cerului senină,
Unde luna îşi aprinde farul tainic de lumină.


                                
O! tablou mareţ, fantastic!...Mii de stele argintii
În nemărginitul templu ard ca vecinice făclii.
Munţii sunt a lui altare, codrii-organe sonoare
Unde crivăţul pătrunde, scoţând  note-ngrozitoare.



Totul e în neclintire, fără viață, fără glas;
 Nici un zbor în atmosferă, pe zăpadă- nici un pas;
 Dar ce văd?.. în raza lunei o fantasmă se arată...
 E un lup ce se alungă după prada-i spăimântată!

Poezia Miezul iernei de Vasile Alecsandri

          MEZUL IERNEI


                                
În păduri trăsnesc stejarii ! E un ger, cumplit!
Stelele par îngheţate, cerul pare oţelit,
Iar zăpada cristalină pe câmpii strălucitoare
Pare-un lan de diamanturi ce scârţie sub picioare


                                
Fumuri albe se ridica în văzduh scânteios
Ca înaltele coloane unui templu maiestos,
Şi pe ele se aşează bolta cerului senină,
Unde luna îşi aprinde farul tainic de lumină.


                                
O! tablou mareţ, fantastic!...Mii de stele argintii
În nemărginitul templu ard ca vecinice făclii.
Munţii sunt a lui altare, codrii-organe sonoare
Unde crivăţul pătrunde, scoţând  note-ngrozitoare.



Totul e în neclintire, fără viață, fără glas;
 Nici un zbor în atmosferă, pe zăpadă- nici un pas;
 Dar ce văd?.. în raza lunei o fantasmă se arată...
 E un lup ce se alungă după prada-i spăimântată!