Poezia Lîngă Vatră de Lucian Blaga

LÎNGĂ VATRĂ



În străinătate-mi, pămîntean în lacrimi,
stau de veghe lîngă vatra mea de patimi.
Suflet prăbușit în humă ca în perne -
nici o veste - de odihnă nu-mi așterne.




Nu cu ochii mai privesc - hotar - poiană.
Cat în preajmă, pretutindeni, ptint-o rană.
Iscodesc prin văi, prin larga-mpărăție,
vreo făptură de mai este - să mă știe.





Chiem spre miază-zi și noapte, n-am răspuns.
Să ard singur, orice zare să mă-nfrîngă
ursitoarele-nceputului m-au uns,




și tînjind să-mi scape clipa cînd o stea
sare, ca spre-o altă lume, să se stîngă
și să-nvie-n picurul din geana mea.

Poezia Lîngă Vatră de Lucian Blaga

LÎNGĂ VATRĂ



În străinătate-mi, pămîntean în lacrimi,
stau de veghe lîngă vatra mea de patimi.
Suflet prăbușit în humă ca în perne -
nici o veste - de odihnă nu-mi așterne.




Nu cu ochii mai privesc - hotar - poiană.
Cat în preajmă, pretutindeni, ptint-o rană.
Iscodesc prin văi, prin larga-mpărăție,
vreo făptură de mai este - să mă știe.





Chiem spre miază-zi și noapte, n-am răspuns.
Să ard singur, orice zare să mă-nfrîngă
ursitoarele-nceputului m-au uns,




și tînjind să-mi scape clipa cînd o stea
sare, ca spre-o altă lume, să se stîngă
și să-nvie-n picurul din geana mea.

Poezia Întîia Duminică de Lucian Blaga

ÎNTÎIA DUMINICĂ




În ziua șaptea Dumnezeu, din umbra,
din otrava nouă-a tuturor dumbrăvilor gustînd,
se odihni-ndelung. Apoi la ora bufniței
cu pas zăbavnic și purtat de-un gînd




în văile acestea a ieșit. Din peșteri de ne-lume
ieșea să-mpartă-ndemnuri, poate nume,
sau poate să-ți întîmpine, vrăjit,
luminile cu care peste-abis s-a ostenit.





În fapt de sear-asemenea jivinei El pornea,
dar pradă nu căta. Ci arătările și toată creatura
cu zvonul morții El dorea
să le împace, sărutîndu-le cu gura.

Poezia Întîia Duminică de Lucian Blaga

ÎNTÎIA DUMINICĂ




În ziua șaptea Dumnezeu, din umbra,
din otrava nouă-a tuturor dumbrăvilor gustînd,
se odihni-ndelung. Apoi la ora bufniței
cu pas zăbavnic și purtat de-un gînd




în văile acestea a ieșit. Din peșteri de ne-lume
ieșea să-mpartă-ndemnuri, poate nume,
sau poate să-ți întîmpine, vrăjit,
luminile cu care peste-abis s-a ostenit.





În fapt de sear-asemenea jivinei El pornea,
dar pradă nu căta. Ci arătările și toată creatura
cu zvonul morții El dorea
să le împace, sărutîndu-le cu gura.