Poezia Cimitirul Roman de Lucian Blaga

CIMITIRUL ROMAN



Huliți au fost romanii
de unii învățați din vremi mai nouă
că metafizică n-ar fi creat
ca alte glorioase seminții,
doar apeducte, colisee, foruri, drumuri,
eterna urbe, castre și troiane de hotar.
Huliți au fost romanii
că numai case-ar fi clădit, cu atrii
primind de sus lumina
ș-avertisment ținînd pe praguri : cave canem.





De ți-ar fi dat s-ajungi odat' la Roma,
și-adînc în țară, prietene, pe Via Appia te-ai pierde,
ai înțelege-atuncia, ce nedreaptă-i cumpăna
cu care oamenii, popoarele, virtutea unul altuia
și inima și-o cîntăresc. Căci ai vedea un Drum,
care se duce, se tot duce în peisaj,
piatră cu piatră, potrivind,
un drum flancat, de-a stînga și de-a dreapta,
de sarcofage, urne, mauzolee,
păstrînd cenușă, oseminte-adăpostind.




Așa vedeau romanii Drumul, orice limite-nfruntînd
în marea-mpăărăție a vieții-naintînd prin moarte
sădită-n șiruri
de două părți. Cei ce la umbra chiparișilor
în sarcofage dorm, ascultă sunetul
de scuturi și de lănci, marșul cohortelor,
roțile de care, nechezul cailor. Acestea toate,
la rîndul lor, acuma nu mai sînt,
dar morții cei mai vechi, aceia mai ascultă
la drumul care sună pe pămînt.




Așa închipuiau romanii cimitirul :
un drum flancat de două rînduri de tăceri.
Acesta-i metafizica romană : un Drum.
Un drum ce-naintează printre morți, nu printre vii.

Poezia Balada Fiului Pierdut de Lucian Blaga

BALADA FIULUI PIERDUT



Cade din tărie luna
pe pămînt sub chip de brumă.
Svonul stins prin noapte rece
îl auzi din moarte, mumă ?




Lung, pe fusul tău de vrajă
firul stelei se mai toarce. -
Oare ce-i ? - S-aude pasul
fiului care se-ntoarce ?





Sau e plopul care-și lasă
frnza galbenă deodată ?
( Il auzi, din moarte, mumă ?)
Cade-i lui coroana toată.




Frunze una peste alta
în troian-inel s-așează.
Fiul tău cu-ntreg troianul,
aiurind, se-ncoronează.




S-a întors risipitorul.
( Îl auzi, din moarte, mumă ?)
A sosit și pleacă iarăși.
Umblă-n brumă ca pe lună.

Poezia Andrii-Popa de Vasile Alecsandri

ANDRII-POPA




Cine trece-n Valea-Seacă
Cu hamgerul fără teacă
Și cu peptul dezvelit?
Andrii-Popa cel vestit!




Șepte ani cu voinicie
Și-au bătut joc de domnie
Și tot pradă nencetat,
Andrii-Popa, hoț barbar!



Zi și noapte, de călare,
Trage bir din drumul mare,
Și din țară peste tot!
Fug neferii cât ce pot,



Căci el are-o pușcă plină,
Cu trei glonți la rădăcină,
Ș-are-un murg de patru ani
Care mușcă din dușmani,





Ș-are frați de cruce șapte,
Care-au supt sânge cu lapte
Și nu-i pasă de nimic,
Andrii-Popa cel voinic!




Căpinate, frățioare,
Ce se vede despre soare?
Se zăresc vreo patru cai!...
N-auziși tu de-un Mihai?



Căpitane, te gătește,
Mihai mândru te gonește,
Iată-l, vine ca un zmeu!
Fă trei cruci la Dumnezeu.




Cum îi vede-n depărtare,
Popa strigă-n gura mare:
,,Hai la goană de neferi!
Hai la horă de muieri!''




Au zis! țipă, se aruncă,
Trece șes, pâraie, luncă
Cu fugarul sprintenel
Și cu hoții după el.




Mihai mândru vine iară,
Falnic ca un stâlp de pară,
Pe-un cal alb ce n-are loc
Și din ochi aruncă foc.




Fug cum fuge-o rândunică,
Fug ca fulgerul când pică,
Și se duc voinicii, duc,
Cu urgie de haiduc!



Pept în pept!... câmpul răsună,
Toți de tot dau împreună,
Toți la luptă-s încleștați,
Toți în sânge încruntați.




,,Ura, frați!'' caii nechează,
Sus văzduhul scânteiază.
,,Ura!'' moartea s-au ivit!
Vulturu-n zbor s-au oprit!




Zi de vară păn-în seară
Dau voinicii să se peară,
Și cu ferul ascuțit,
Și cu ferul ascuțit,
Și cu pumnul amorțit.





Sângele-n răni gâlgâiește.
Glasu-n gură se sfârșește.
Zece-s morți! doi încă vii,
Miha mândru și Andrii.




Andrii fuge făr' de-o mână,
Prinde murgul la fântână,
Dă peptiș, sare pe șa
Și din gură zice-așa:




,,Zbori, copile sprintenele,
Să mă scapi de chinuri grele,
Că mă jur, de mă-i scăpa,
Ca pe-un frate te-oi cata.''




Murgul sprinten se răpede.
În zadar! Mihai mi-l vede!
,,Stăi, hoț-popa, dragul meu,
Să-ți arăt cine sunt eu!''




Și cum zice, mi-l chitește,
Drept în frunte mi-l lovește!
,,Ura!'' Vulturul din nori
Răcni falnic de trei ori



                                                                      1843 Ocna

Poezia Înțelepțiune de Grădină de Lucian Blaga

ÎNȚELEPȚIUNE DE GRĂDINĂ



Decît orișice limină
mult mai rodnică e taina.
Dacă vrei, visul să-ți vină,
peste nud întinde haina.




Chiar trecutul să ți-l pui
sub pecete. Te ferește
să-l descoperi, să-l descui,
dacă vrei ca să-ți rodească.
E aceasta o firească
'nțelepțiune de grădină.




Ce ne-nvață pomul sfînt ?
Cine are în adînc
pe la morți vreo rădăcină,
să ș-o țină sub pămînt,
neatinsă de lumină.