Poezia Vă Spun Asta, Pentru Că Am Văzut Cu Ochii Mei de Nichita Stănescu

VĂ SPUN ASTA, PENTRU CĂ AM VĂZUT CU OCHII MEI



Vă spun asta, pentru că am văzut cu ochii mei :
valurile se risipeau cîte-și două și trei,
lingușind cîte-o piatră cu mușchi vinețiu,
ori dînd în nisipuri burghiu,
cînd plăjile unde-au ridicat o femeie goală,
ca pe-un deget arătînd depărtarea
cu valuri azvîrlite-n sus și prăbușite-n neorînduială,
peste toată marea.





Seamănă cu Thetis, mi-am zis, din Olimp,
dar largul mării-ncepu să se șteargă-ntre timp,
pentru că îl trecuse la ea în gînd, peste seară,
pe nebăgate de seamă, lăsînd ochilor mei doar beznele.
Vai, biată mare, mai rămăsese din ea
doar o brățară - cît să-i înconjure gleznele !
Peștii s-au zbătut goi, în prăpăstii,
mărgeanul a ridicat țipăt subțire, pînă la steaua Arcturus,
Desigur, e vrăjitoare, mi-am zis, peste fire !
Și m-am îndepărtat, gîndindu-mă la steaua Arcturus.

Poezia Orizont Pierdut de Lucian Blaga

ORIZONT PIERDUT




Cînd anul nu-ți este prielnic
te-ntorci să te-mpaci printre umbre.
Undeva în trecut te întîmpină pragul.
Cît de aproape una de alta
sub crugul albastru, în Lancrăm, își stau
alăturea cele potrivnice, ziua și noaptea.




Cît de domol se-mpletește insul acolo cu legea.
Cît de firesc lîngă vetre se leagă
prin vremi volnicia și soarta,
și cum se revarsă durerea în tîlc mai înalt totdeauna.
Trăiesc încă numele. Unde ele se tînguie-n jale păgînă,
unde lacrima cade-n țărînă,
rîndunica mai ia și acum cîte-o gură de tină
să-și facă sub streașină casa.

Poezia Pe Munte de Lucian Blaga

PE MUNTE




Cumulii albi prin azururi
gîndul ni-l fură de-a pururi.
Fi-mi tu pe plaiul din slavă
lină și moale otavă.




Vezi tu cum anii se sfarmă -
curme-se grije și larmă,
timpul prea tulbure, multul
aprigul chin și tumultul !




Scutul și coiful cu pană
ia-mi-le ca de pe o rană,
pune-le-alăturea-n iarbă,
soarele-n ele să ardă.




Verdele fără prihană
stingă-ne epoca vană.
Apele-n iezer - ce castel !
Roagă tu norii - s-adaste !

Poezia Ecce Tempus de Lucian Blaga

ECCE TEMPUS




Numai în arbori inelele anilor
mereu se lărgesc.
În trupul meu timpul sporește subțire
de la o zi, mai firav - la alta, sub crugul ceresc.



Tinere sunt încă tinere toate popoarele. -
Eu, fiul lor, cît de bătrîn !
Munții mai cresc, cu umbrele lor, din adîncuri.
Nici frunte, nici inimă n-am, să-i îngîn.




Fosforul și apa, cărbunele, galbenul sulf
de subt scoarța în lamură dau.
Stihiile, ele mai cred în obșteasca poruncă.
Eu trepte în sus - nu reiau.