Poezia Vă Spun Asta, Pentru Că Am Văzut Cu Ochii Mei de Nichita Stănescu

VĂ SPUN ASTA, PENTRU CĂ AM VĂZUT CU OCHII MEI



Vă spun asta, pentru că am văzut cu ochii mei :
valurile se risipeau cîte-și două și trei,
lingușind cîte-o piatră cu mușchi vinețiu,
ori dînd în nisipuri burghiu,
cînd plăjile unde-au ridicat o femeie goală,
ca pe-un deget arătînd depărtarea
cu valuri azvîrlite-n sus și prăbușite-n neorînduială,
peste toată marea.





Seamănă cu Thetis, mi-am zis, din Olimp,
dar largul mării-ncepu să se șteargă-ntre timp,
pentru că îl trecuse la ea în gînd, peste seară,
pe nebăgate de seamă, lăsînd ochilor mei doar beznele.
Vai, biată mare, mai rămăsese din ea
doar o brățară - cît să-i înconjure gleznele !
Peștii s-au zbătut goi, în prăpăstii,
mărgeanul a ridicat țipăt subțire, pînă la steaua Arcturus,
Desigur, e vrăjitoare, mi-am zis, peste fire !
Și m-am îndepărtat, gîndindu-mă la steaua Arcturus.

Poezia Vă Spun Asta, Pentru Că Am Văzut Cu Ochii Mei de Nichita Stănescu

VĂ SPUN ASTA, PENTRU CĂ AM VĂZUT CU OCHII MEI



Vă spun asta, pentru că am văzut cu ochii mei :
valurile se risipeau cîte-și două și trei,
lingușind cîte-o piatră cu mușchi vinețiu,
ori dînd în nisipuri burghiu,
cînd plăjile unde-au ridicat o femeie goală,
ca pe-un deget arătînd depărtarea
cu valuri azvîrlite-n sus și prăbușite-n neorînduială,
peste toată marea.





Seamănă cu Thetis, mi-am zis, din Olimp,
dar largul mării-ncepu să se șteargă-ntre timp,
pentru că îl trecuse la ea în gînd, peste seară,
pe nebăgate de seamă, lăsînd ochilor mei doar beznele.
Vai, biată mare, mai rămăsese din ea
doar o brățară - cît să-i înconjure gleznele !
Peștii s-au zbătut goi, în prăpăstii,
mărgeanul a ridicat țipăt subțire, pînă la steaua Arcturus,
Desigur, e vrăjitoare, mi-am zis, peste fire !
Și m-am îndepărtat, gîndindu-mă la steaua Arcturus.

Poezia Orizont Pierdut de Lucian Blaga

ORIZONT PIERDUT




Cînd anul nu-ți este prielnic
te-ntorci să te-mpaci printre umbre.
Undeva în trecut te întîmpină pragul.
Cît de aproape una de alta
sub crugul albastru, în Lancrăm, își stau
alăturea cele potrivnice, ziua și noaptea.




Cît de domol se-mpletește insul acolo cu legea.
Cît de firesc lîngă vetre se leagă
prin vremi volnicia și soarta,
și cum se revarsă durerea în tîlc mai înalt totdeauna.
Trăiesc încă numele. Unde ele se tînguie-n jale păgînă,
unde lacrima cade-n țărînă,
rîndunica mai ia și acum cîte-o gură de tină
să-și facă sub streașină casa.

Poezia Orizont Pierdut de Lucian Blaga

ORIZONT PIERDUT




Cînd anul nu-ți este prielnic
te-ntorci să te-mpaci printre umbre.
Undeva în trecut te întîmpină pragul.
Cît de aproape una de alta
sub crugul albastru, în Lancrăm, își stau
alăturea cele potrivnice, ziua și noaptea.




Cît de domol se-mpletește insul acolo cu legea.
Cît de firesc lîngă vetre se leagă
prin vremi volnicia și soarta,
și cum se revarsă durerea în tîlc mai înalt totdeauna.
Trăiesc încă numele. Unde ele se tînguie-n jale păgînă,
unde lacrima cade-n țărînă,
rîndunica mai ia și acum cîte-o gură de tină
să-și facă sub streașină casa.