Poezia Eu Stau La Mal... de Octavian Goga

EU STAU LA MAL...





Corabia din lanțuri desfăcută
Își mișcă-ncet scheletele trudite,
Cu ea te duci spre lumi nebănuite,
Femeie, tu, pe veci necunoscută.




Abia în zborul ultimei clipite
Te văd - de-acuma pururi nevăzută -
Și totuși simt o jale neștiută
Cînd zarea albă-n purpură te-nghite.




Eu stau la mal, și golul ne desparte...
Mă uit în larg cît ochii pot să vadă
Cum mi te pierzi departe... mai departe...




O taină simt că m-a legat de locul
Unde-am rămas nedumeririi pradă...
Pesemne-acuma mi-a murit norocul...

Poezia Eu Stau La Mal... de Octavian Goga

EU STAU LA MAL...





Corabia din lanțuri desfăcută
Își mișcă-ncet scheletele trudite,
Cu ea te duci spre lumi nebănuite,
Femeie, tu, pe veci necunoscută.




Abia în zborul ultimei clipite
Te văd - de-acuma pururi nevăzută -
Și totuși simt o jale neștiută
Cînd zarea albă-n purpură te-nghite.




Eu stau la mal, și golul ne desparte...
Mă uit în larg cît ochii pot să vadă
Cum mi te pierzi departe... mai departe...




O taină simt că m-a legat de locul
Unde-am rămas nedumeririi pradă...
Pesemne-acuma mi-a murit norocul...

Poezia Mama Venerei Eternei de Octavian Goga

MAMA VENEREI ETERNEI




Și cînd te văd, întinsă mare, nehodinită totdeauna,
Cum ești tu pururea aceeași și totuși alta-n orice clipă,
Eu simt că-n sînul tău trăiește și frumusețea, și minciuna,
Că-n fața apei amîndouă deopotrivă se-nfiripă.





Nepotolitul suflet veșnic de-o nouă dragoste ți-e dornic,
Tu frîngi în unda-ți jucăușe de-a pururi alte curcubeie,
T-ei zbuciuma și azi și mîne de neastîmpărul statornic,
Tu, mama Venerei eterne, între femei cea mai femeie.




De-aceea, cînd te văd frumoasă ș-atîtor năzuiți stăpînă,
În mine-un vifor se ridică, și mintea mea îl înțelege
Pe bietul crai de-odinioară, ce-n răzvrătirea lui păgînă
A pus cu biciul să te bată, și-a pus în lanțuri să te lege.

Poezia Mama Venerei Eternei de Octavian Goga

MAMA VENEREI ETERNEI




Și cînd te văd, întinsă mare, nehodinită totdeauna,
Cum ești tu pururea aceeași și totuși alta-n orice clipă,
Eu simt că-n sînul tău trăiește și frumusețea, și minciuna,
Că-n fața apei amîndouă deopotrivă se-nfiripă.





Nepotolitul suflet veșnic de-o nouă dragoste ți-e dornic,
Tu frîngi în unda-ți jucăușe de-a pururi alte curcubeie,
T-ei zbuciuma și azi și mîne de neastîmpărul statornic,
Tu, mama Venerei eterne, între femei cea mai femeie.




De-aceea, cînd te văd frumoasă ș-atîtor năzuiți stăpînă,
În mine-un vifor se ridică, și mintea mea îl înțelege
Pe bietul crai de-odinioară, ce-n răzvrătirea lui păgînă
A pus cu biciul să te bată, și-a pus în lanțuri să te lege.