Poezia Cîntecele Mele de Octavian Goga

CÎNTECELE MELE




Cobor din lumea mea de stele
Și vă petrec filă de filă,
Sărmane cîntecele mele,
Îmi vine să vă plîng de milă.




Atîtea strigăte-mblînzite,
De legea ritmului sonoră,
Vă frîngeți glasul cumințite,
Ca să-ncăpeți și voi în horă.



Mi-e jale-acum, ca primăvara
De paseri prinse-n colivie,
De lei ce dorm visînd Sahara
În cușca din menagerie...




Vă las cu mintea-ndurerată
Și ochii-nchiși pe jumătate,
Mă duc în țara fermecată
A cîntecelor necîntate...

Poezia Trage-ți Oblonul... de Octavian Goga

TRAGE-ȚI OBLONUL...




Ascultă, copile, ce-mi spune viața :
De-a pururi în umbră să torci al tău gînd,
Cînd simți în pleoapă o lacrim-arzînd,
Ia seama la vreme și acopere-ți fața,
Să nu fie ochi să te vădă plîngînd.



Alături cu alții te-nșiruie-n horă
Și lumii plătește-i cu ce-i ești dator,
Fă-i patimei tale zîmbet zăvor,
Tăcerea să-ți fie statornica soră,
Să nu știe nimeni ce rane te dor.



Iar noaptea cînd cade și ceața se lasă,
Tu trage-ți oblonul, să n-ai mărturii.
Și-atunci sub tavanul ascunsei chilii,
Despătură-ți taina ce-n suflet te-apasă,
Stropind-o cu lacrimi de ceasuri tîrzii...

Poezia Eu Știu Un Basm... de Octavian Goga

EU ȘTIU UN BASM...



Eu știu un basm de mult uitat
C-un cîntăreț rătăcitor,
Ce strunele și-a încordat
Pe rînd, la poarta tuturor,
Și-n cîntecu-i înviforat
A plîns de lacrimile lor.




Din goana lui s-au ridicat
Văpăi și valuri de scîntei,
Bărbații s-au oprit în sfat
Și s-au oprit în drum femei,
O lume-ntreagă și-a legat
De glasul lui plînsoarea ei...





Cîntînd prin codri de brădet,
Drumeț pe larguri de pămînt,
Așa s-a risipit încet,
Ca frunza spulberată-n vînt !
Nu visul lui nemîngîiet,
Amarul altora l-a frînt.




Pe urma lui creștea popor
Și se ruga cu chip duis :
- Mai spune-ne cîte ne dor
Și cîte sufletul ne-au ros,
Pribeagule stihuitor,
Le plîngi atîta de frumos !...





El, ascultînd al lor cuvînt,
A chibzuit și-a priceput
Că pururi fără crezămînt
Durerea lui l-a petrecut
Și că-n sălbaticu-i avînt
Străine doruri l-au durut...




Atunci o clipă s-a-ntîmplat
-Mai vreți voi basmul să vi-l spui ? -
Că jalea lui a lăcrimat,
Dar a-nțeles că nime nu-i,
În tot norodul adunat,
Să vază lacrimile lui...

Poezia Moș Crăciun de Octavian Goga

MOȘ CRĂCIUN



Moș Crăciun cu barbă albă, moș Crăciun cu traista plină,
Vechi stăpîn atît de darnic al copilăriei mele,
Azi la noi în sat te-așteaptă toată casa cu lumină,
Cu colinde și cu cîntec și cu crai ceteți de stele.



Tu te furișezi în taină pe la fiecare poartă,
Cu pășirea ta tiptilă nu lași urme pe zăpadă,
Dar te simte-ntreg cuprinsul oropsiților de soartă,
Cînd lași binecuvîntarea peste capul lor să cadă.




Tu cobori și-n sara asta, tu cobori ca totdeauna,
Pe pămîntul greu de rele, sol bătrîn de gînduri bune,
Și-nveșmînți c-un văl de pace răzvrătirea-n-viforată...
Cum te-așteaptă-n sat la mine !... Du-te, du-te, Moș Crăciune...



De nu ți-o fi peste mînă treci și pe la casa noastră,
Biată mama-ngîndurată azi e singură la masă,
Tu măcar o rază-n suflet îi trimite pe fereastră,
Cînd vezi neatins și vinul și colacul de pe masă.




Apoi pleacă, Moș Crăciune... pe oriunde-și duce darul
Bătrîneasca și cinstita și curata noastră lege ;
Numa-n lumea mea străină nu-ncerca să treci hotarul,
Căci și inima și casa ți-s închise-aici, moșnege !...

poezia moș crăciun de octavian goga