Poezia Portretul de Octavian Goga

PORTRETUL




Țin minte clipa... Soarele de vară
Aluneca în tinda casei noastre,
Și luminîndu-i pacea solitară
În fîlfîirea umbrelor de seară
Se alinta cu florile din glastre...




Era o jale blîndă, o sfială
Trecea din pomi prin iarba din grădină,
O tremurată plîngere-n surdină,
Un stins fior de dulce moleșală,
Cînd eu privind spre munții de departe
Stăteam în prag cu gînd de pribegie...





În trista mea tăcere abătută
Se fărîma o lacrimă tîrzie
Și pricepeam că seara asta mută
Pe-o veșnicie, poate, ne desparte...





Atunci a fost... Un fulger... O-ntîmplare...
Că mai privind din nou o dat' spre tindă,
Eu te-am zărit sub înnegrita grindă,
Încremenit în vechea nemișcare,
Portret bătrîn al celui de sub glie...
Curatele clipiri nemîngîiete,
Primind o nouă-nfățișare vie,
Mă urmăreau din cadrul din părete...
Era atîta zîmbet și lumină
În fața ta de popă de la țară,
Că ochii tăi adînci mă-nfioară,
Cu raza lor de înțelesuri plină.
Tu-ntrevedeai altarul ce mă cheamă,
Cu glas vrăjit, poruncitor, de mamă,
În țara sfînt-a dorurilor tale...




Și biruit de-o nesfîrșită jale
Părea că chipu-i s-a pornit a plînge,
Că buzele-ți frămînt-o rugăminte,
Că-mi profețesc potopul care vine,
Și-n graiul lor, strigat fără cuvinte,
Mă roagă tainic să te iau cu mine...




Te-am ascultat... În așteptarea crudă,
Tu ești tovarăș zbuciumelor mele,
În zilele lungi și-n negre nopți de trudă,
În ceasurile viforelor grele,
Neîncetat tu mă privești în față
Și înțelegi că-n cîntece rebele
Eu risipesc curata ta povață...




În jur de tine-alearg-o lume nouă
Și trec și vin și se abat în pripă
Străine glasuri, gînduri neștiute,
Seninătatea feții tale mute,
Furînd din plin cu mîinile-amîndouă,
Ele-o despoaie-n fiecare clipă...




Azi îmi apari ca o străveche moaște,
Privirea mea abia te mai cunoaște.
Îmbătrînit tu mă măsori din ramă,
O umbră neagră-ți flutură pe frunte,
Și bine văd și bine-mi pot da seamă,
Că pletele-s mai albe, mai cărunte...





Ca un drumeț cu răsuflarea frîntă,
Abia văzînd o licărire-n zare,
Cum stau acum cu coatele pe masă,
Din ochii tăi mă fulger-o mustrare,
O rază nouă astăzi mă-spăimîntă :
Simt cum te ceri în sat la tine-acasă...

Poezia Portretul de Octavian Goga

PORTRETUL




Țin minte clipa... Soarele de vară
Aluneca în tinda casei noastre,
Și luminîndu-i pacea solitară
În fîlfîirea umbrelor de seară
Se alinta cu florile din glastre...




Era o jale blîndă, o sfială
Trecea din pomi prin iarba din grădină,
O tremurată plîngere-n surdină,
Un stins fior de dulce moleșală,
Cînd eu privind spre munții de departe
Stăteam în prag cu gînd de pribegie...





În trista mea tăcere abătută
Se fărîma o lacrimă tîrzie
Și pricepeam că seara asta mută
Pe-o veșnicie, poate, ne desparte...





Atunci a fost... Un fulger... O-ntîmplare...
Că mai privind din nou o dat' spre tindă,
Eu te-am zărit sub înnegrita grindă,
Încremenit în vechea nemișcare,
Portret bătrîn al celui de sub glie...
Curatele clipiri nemîngîiete,
Primind o nouă-nfățișare vie,
Mă urmăreau din cadrul din părete...
Era atîta zîmbet și lumină
În fața ta de popă de la țară,
Că ochii tăi adînci mă-nfioară,
Cu raza lor de înțelesuri plină.
Tu-ntrevedeai altarul ce mă cheamă,
Cu glas vrăjit, poruncitor, de mamă,
În țara sfînt-a dorurilor tale...




Și biruit de-o nesfîrșită jale
Părea că chipu-i s-a pornit a plînge,
Că buzele-ți frămînt-o rugăminte,
Că-mi profețesc potopul care vine,
Și-n graiul lor, strigat fără cuvinte,
Mă roagă tainic să te iau cu mine...




Te-am ascultat... În așteptarea crudă,
Tu ești tovarăș zbuciumelor mele,
În zilele lungi și-n negre nopți de trudă,
În ceasurile viforelor grele,
Neîncetat tu mă privești în față
Și înțelegi că-n cîntece rebele
Eu risipesc curata ta povață...




În jur de tine-alearg-o lume nouă
Și trec și vin și se abat în pripă
Străine glasuri, gînduri neștiute,
Seninătatea feții tale mute,
Furînd din plin cu mîinile-amîndouă,
Ele-o despoaie-n fiecare clipă...




Azi îmi apari ca o străveche moaște,
Privirea mea abia te mai cunoaște.
Îmbătrînit tu mă măsori din ramă,
O umbră neagră-ți flutură pe frunte,
Și bine văd și bine-mi pot da seamă,
Că pletele-s mai albe, mai cărunte...





Ca un drumeț cu răsuflarea frîntă,
Abia văzînd o licărire-n zare,
Cum stau acum cu coatele pe masă,
Din ochii tăi mă fulger-o mustrare,
O rază nouă astăzi mă-spăimîntă :
Simt cum te ceri în sat la tine-acasă...

Poezia Spinul de George Coșbuc

SPINUL


Stetea frumoasa pe-un răzor ;
Voinicul lîngă ea devale,
Să-i scoată spinul din picior.
Și ea plîngea : - ,,Un spin în cale !
De ce tot rîzi ? Ah, cum mă dor
Aceste rîsete-ale tale !''




Ea are flori de crîng la sîn
Și-n păr un trandafir sălbatic,
Și părul ei de rouă-i plin.



- ,,Ei, las' să rîd ! Tu ai cules
Trei fragi, venind peste coline,
Și vezi cu ce mi te-ai ales !''
- ,,Trei fragi ? Și-atît e doară bine !
Căci n-am putut în deal să ies ;
Trei fragi de-ar fi, sînt pentru tine !''





Cu ochii-nchiși și strînși de tot,
Ea de dureri izbea piciorul :
- ,,Ah, lasă-mă, că nu mai pot !''




- ,,Fricoasă ești !'' - ,,Da ! Te-aș vedea !
Fricoasă eu ? Așa e frica ?
N-ai milă de durerea mea !
Nu-ți pasă !'' - ,,Da ! Ca de nimica !
Ba-mi pasă mult, că eu n-aș vrea
Să-mi fie schioapă nevestica !''




Ea-și potrivește floare-n păr,
Și-i înfloresc zîmbind obrajii
Cei albi ca florile de măr.





- ,,Să fiu chiar schioapă, ce-i apoi ?
Că ce ți-e drag, tot drag rămîne !''
- ,,Eu nu zic ba ! Dar uite, joi
Ni-e nunta, dragă, e ca mîne -
Tu cum să joci ? Sărac de noi !
Să stai la masă-ntre bătrîne !''





Ea-și ține brațul stîng pe piapt
Și-ncetișor desmiardă fruntea
Flăcăului cu brațul drept.




- ,,Eu ție vreau să-ți fiu pe plac ;
Și n-o să joc, și cei cu asta ?''
- ,,Așa-i ! Dar eu ? Eu ce să fac ?
La nuntă-mi, bată-o năpasta,
Să nu joc eu ? De-aș ști că zac,
La nuntă vreau să-mi joc nevasta !''





Ea rîde-acum ! - ,,Nebun ce ești !''
Flăcăul grabnic să ridică :
- ,,Ei, iacă spinul ! Ce-mi plătești ?''




- ,,Vrei plată ? Uite, ai trei fragi,
Și din cosiți-ți dau bujorii...''
- ,,Și toată frunza de pe fagi !
De dor de fragi se plîng feciorii ?
De flori dă-mi ochii tăi cei dragi,
Și pentru fragi dă-mi obrăjorii !''




Și ea-l lovește-ncetișor,
Zîmbind, cu palma peste gură.
- ,,Eu știu ! Să ceri așa-i ușor !




Dar las' acum ! E joi aici,
Și nimeni, așteptînd nu moare !''
- ,,Mă porți ca pe copiii mici ! -
Dar joi, să știi ! Trei fragi și-o floare !
Și joi tu n-ai ce să mai zici,
Că pentru multe-mi ești datoare !''

Poezia Spinul de George Coșbuc

SPINUL


Stetea frumoasa pe-un răzor ;
Voinicul lîngă ea devale,
Să-i scoată spinul din picior.
Și ea plîngea : - ,,Un spin în cale !
De ce tot rîzi ? Ah, cum mă dor
Aceste rîsete-ale tale !''




Ea are flori de crîng la sîn
Și-n păr un trandafir sălbatic,
Și părul ei de rouă-i plin.



- ,,Ei, las' să rîd ! Tu ai cules
Trei fragi, venind peste coline,
Și vezi cu ce mi te-ai ales !''
- ,,Trei fragi ? Și-atît e doară bine !
Căci n-am putut în deal să ies ;
Trei fragi de-ar fi, sînt pentru tine !''





Cu ochii-nchiși și strînși de tot,
Ea de dureri izbea piciorul :
- ,,Ah, lasă-mă, că nu mai pot !''




- ,,Fricoasă ești !'' - ,,Da ! Te-aș vedea !
Fricoasă eu ? Așa e frica ?
N-ai milă de durerea mea !
Nu-ți pasă !'' - ,,Da ! Ca de nimica !
Ba-mi pasă mult, că eu n-aș vrea
Să-mi fie schioapă nevestica !''




Ea-și potrivește floare-n păr,
Și-i înfloresc zîmbind obrajii
Cei albi ca florile de măr.





- ,,Să fiu chiar schioapă, ce-i apoi ?
Că ce ți-e drag, tot drag rămîne !''
- ,,Eu nu zic ba ! Dar uite, joi
Ni-e nunta, dragă, e ca mîne -
Tu cum să joci ? Sărac de noi !
Să stai la masă-ntre bătrîne !''





Ea-și ține brațul stîng pe piapt
Și-ncetișor desmiardă fruntea
Flăcăului cu brațul drept.




- ,,Eu ție vreau să-ți fiu pe plac ;
Și n-o să joc, și cei cu asta ?''
- ,,Așa-i ! Dar eu ? Eu ce să fac ?
La nuntă-mi, bată-o năpasta,
Să nu joc eu ? De-aș ști că zac,
La nuntă vreau să-mi joc nevasta !''





Ea rîde-acum ! - ,,Nebun ce ești !''
Flăcăul grabnic să ridică :
- ,,Ei, iacă spinul ! Ce-mi plătești ?''




- ,,Vrei plată ? Uite, ai trei fragi,
Și din cosiți-ți dau bujorii...''
- ,,Și toată frunza de pe fagi !
De dor de fragi se plîng feciorii ?
De flori dă-mi ochii tăi cei dragi,
Și pentru fragi dă-mi obrăjorii !''




Și ea-l lovește-ncetișor,
Zîmbind, cu palma peste gură.
- ,,Eu știu ! Să ceri așa-i ușor !




Dar las' acum ! E joi aici,
Și nimeni, așteptînd nu moare !''
- ,,Mă porți ca pe copiii mici ! -
Dar joi, să știi ! Trei fragi și-o floare !
Și joi tu n-ai ce să mai zici,
Că pentru multe-mi ești datoare !''