Poezia Portretul de Octavian Goga

PORTRETUL




Țin minte clipa... Soarele de vară
Aluneca în tinda casei noastre,
Și luminîndu-i pacea solitară
În fîlfîirea umbrelor de seară
Se alinta cu florile din glastre...




Era o jale blîndă, o sfială
Trecea din pomi prin iarba din grădină,
O tremurată plîngere-n surdină,
Un stins fior de dulce moleșală,
Cînd eu privind spre munții de departe
Stăteam în prag cu gînd de pribegie...





În trista mea tăcere abătută
Se fărîma o lacrimă tîrzie
Și pricepeam că seara asta mută
Pe-o veșnicie, poate, ne desparte...





Atunci a fost... Un fulger... O-ntîmplare...
Că mai privind din nou o dat' spre tindă,
Eu te-am zărit sub înnegrita grindă,
Încremenit în vechea nemișcare,
Portret bătrîn al celui de sub glie...
Curatele clipiri nemîngîiete,
Primind o nouă-nfățișare vie,
Mă urmăreau din cadrul din părete...
Era atîta zîmbet și lumină
În fața ta de popă de la țară,
Că ochii tăi adînci mă-nfioară,
Cu raza lor de înțelesuri plină.
Tu-ntrevedeai altarul ce mă cheamă,
Cu glas vrăjit, poruncitor, de mamă,
În țara sfînt-a dorurilor tale...




Și biruit de-o nesfîrșită jale
Părea că chipu-i s-a pornit a plînge,
Că buzele-ți frămînt-o rugăminte,
Că-mi profețesc potopul care vine,
Și-n graiul lor, strigat fără cuvinte,
Mă roagă tainic să te iau cu mine...




Te-am ascultat... În așteptarea crudă,
Tu ești tovarăș zbuciumelor mele,
În zilele lungi și-n negre nopți de trudă,
În ceasurile viforelor grele,
Neîncetat tu mă privești în față
Și înțelegi că-n cîntece rebele
Eu risipesc curata ta povață...




În jur de tine-alearg-o lume nouă
Și trec și vin și se abat în pripă
Străine glasuri, gînduri neștiute,
Seninătatea feții tale mute,
Furînd din plin cu mîinile-amîndouă,
Ele-o despoaie-n fiecare clipă...




Azi îmi apari ca o străveche moaște,
Privirea mea abia te mai cunoaște.
Îmbătrînit tu mă măsori din ramă,
O umbră neagră-ți flutură pe frunte,
Și bine văd și bine-mi pot da seamă,
Că pletele-s mai albe, mai cărunte...





Ca un drumeț cu răsuflarea frîntă,
Abia văzînd o licărire-n zare,
Cum stau acum cu coatele pe masă,
Din ochii tăi mă fulger-o mustrare,
O rază nouă astăzi mă-spăimîntă :
Simt cum te ceri în sat la tine-acasă...