Poezia Bal La Palat de Octavian Goga

BAL LA PALAT



Subt albastru cer de toamnă,
Miezul nopții de noiemvrie
Tinde-o mantie de aur
Peste veselul oraș...




Pretutindenea văzduhul
Freamătă străpuns de patimi,
Și-ntr-al vieții neastîmpăr
Doar copacii mai sunt triști.




Trec pe tainica alee,
Faietoanele de gală,
Trec parfumuri și surîsuri
Și păcate multe trec.




Spre palatul ce-și lumină
Sărbătoarea lui regală,
Ca un lung convoi de glume
Fericiții se strecor...




Pprăsiți rămîn în urmă
Și cu trupul gol castanii,
În tăcerea care cade
Brațele-și întînd spre cer.




Liniștea se-ntoarce iarăși
De pe cîmpuri în alee,
De departe-abia se-ngînă
Lenea dulce-a unui vals...




Călător uitat cu gîndul
Îmi răresc în cale pasul
Și din plîns de frunze moarte
Vreau un cîntec să desprind.




Dar deodat-apare-n goană
O trăsură-ntîrziată,
O vedenie grozavă,
Un neașteptat drumeț.



În poleiul alb al lunii
Îi văd patruzeci de rane -
Și se mișcă plin de sînge
Fiorosul cap de mort.




El îmi zice : - Sunt Ardealul,
Cu credința-i de-un mileniu,
Și din tabăra nemțească
Am venit și eu la bal...