TRECEA CONVOIUL MORTUAR
Trecea azi pe la colț de stradă,
cu pasul cadențat și rar,
Cîntînd a morții serenadă,
Trecea convoiul mortuar.
În soarele de primăvară,
Ce-mpurpura un blînd apus,
Cîntarea asta funerară
Era de-o jale nespus.
În zvonul mulcom de tropare
Toți - robi eternului nimic -
Priveau cu-atîta-nduioșare
La văduva de după dric.
C-un văl cernit pe fața suptă
Plecîndu-și fruntea ei de var.
Părea o arătare ruptă
Dintr-o icoană c-un calvar.
Avea atîta gol subt gene,
Și-atîta sete de-adăpost,
Că plînsul sfintei Magdalene
Mai trist nu poate să fi fost.
Și, totuși, palida femeie
N-a smuls un strop din ochii mei,
Gîndeam la morții din tranșee,
Și n-am putut să-l plîng pe-al ei...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...