LUNA IESE DINTRE CODRI
Luna iese dintre codri.
Noaptea toată stă s-o vadă.
Zugrăvește umbre negre
Pe lințolii de zăpadă.
Și mereu ea le lungește
Și suind în cer le mută,
Parcă fața-i cuvioasă
E cu ceară învăscută.
Ce gîndește ? - numai norii
Lin se-mbină, se dezbină
Ca fășii de gaz albastru,
Ca și aburi cu lumină.
Lin pin iarbă scotocește
Apa-n prund și-n pietricele.
Florile surînd în taină,
Oare ce-or surîde ele ?
Și [-s ] cu neguri îmbrăcate
Lac, dumbravă și pădure.
Stele palid tremurînde
Ard pin neguri sure.
Lumea-n rouă e scăldată,
Lucioli pe lacuri zboară.
Luna umbrei, umbra lunei
Se amestec, se-nfășoară.
Lunecînd pe ceruri, norii
Negri-acopăr tot seninul.
Se sting una după alta
Și icoana și suspinul.
Înfășat în întuneric
Eu nu văd, nu aud șoapte.
Ah, mă simt atît de singur !
Este noapte, noapte, noapte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...