Poezia Am Căutat de Nicolae Labiș

AM CĂUTAT





Am căutat și caut. Căutînd
M-am pomenit greșind. Din cînd în cînd
M-am pomenit din vina mea flămînd
Și m-am însîngerat în spinii
De pe cărările spre zările luminii.




Dar dacă cineva gigantic ar veni
Și mi-ar rosti : Eu îți dau viața toată
Neîncepută, nepătată,
Dar să mi-o dai apoi în seamă mie
S-o duc înspre visata zare purpurie
Pe drum neocolit, de netezime,
Pe drumul neștiut decît de mine..;
Deci astfel de mi-ar spune
Eu aș simți că tot ce-mi spune-i putred,
Cu hotărîre i-aș răspunde : - Nu cred !
De poți schimba secara-n trandafir,




De-mi poți schimba viața, nu mă mir :
Chiar de-ai schimba bătrînii în copii,
Drum drept și neted tu nu poți să știi -
Și chiar de-ai ști, pășind în urma ta
Nimic n-aș mai simți și n-aș vedea.
Eu sînt aici, cu frații mei în jur,
Cu ei mărșăluiesc și rîd și-njur,
E-un soare fața-n raze să ne scalde,
Pășind spre el străbatem ținuturi tot mai calde
Iar de privești atent la cercetare
Și nouă de pe frunte prind raze să ne zboare.
E drumul greu. Străbatem prăpăstii și cascade
Și suferim, dar știm c-așa se cade.
Ținuturile-acestui veac lung, clocotitor
Vreau doar cu pașii mei să le măsor.