HORA VALURILOR
I
Vechea mea otravă, jale călătoare,
Azi la malul mării te-am adus pribeagă,
Cînd povestea noastră pe pămînt nu-l doare,
Să mi-o știe valul, valul s-o-nțeleagă.
Într-o clip-amurgul mi-a furat amarul,
S-a pornit o undă alteia să-l spuie,
Cîntecul meu tainic și-a pierdut hotarul,
Cu talazul cade, cu talazul suie.
Simt cum ondularea stropilor de apă
Fremătînd departe glasul mi-l răsfrînge,
Cum se sperge larga valurilor groapă,
Cînd pămîntul tace, simt cum marea plînge.
Viforul din mine prinde să pătrundă
Pînă-n adîncimea apelor rebele,
Și se orăvește fiecare undă
De înfrigurarea patimilor mele...
Cresc în pacea sării magice orchestre
Din nepotolita volbură albastră,
Și-mi azvîrl în goană noaptea la ferestre
Fulgere răzlețe din vîltoarea noastră.
S-a-mpletit un cîntec mare, fără seamă,
Oceanu-mi cîntă horă ta grozavă,
Undele te strigă, apele te cheamă,
Jale călătoare, vechea mea otravă...
II
În noaptea asta mă apasă
Al apei greu răsuflet cald,
Vin neguri negre de se lasa
Ca din povestea unui scald.
Oceanul cu acorduri grave
Nu-și mișcă crețele verzui,
Toți zeii mării scandinave
Veghează-n adîncimea lui,
În ritmul stropilor se apă
Învie basme de demult,
Un vaier de departe scapă
Și vine-aproape, să-l ascult
Adoarme-apoi cu firea-ntreagă
Și-abia mai rătăcește-n gol,
O jale tainică, pribeagă,
Ca dintr-o harfă-a lui Eol.
Atunci, o clipă mi se pare
Cum stau și-n noapte mă frămînt,
Că s-a oprit eterna mare
S-asculte moartea pe pămînt...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...