SÎNGELE
Tu, răzvrătit potop de sînge,
Ce-mi fulgeri tulbure prin vine,
Și-n flacăra-ți ce nu se stinge
Ești pururea stăpîn pe mine ;
Tu, blestem fără dezlegare,
Poruncă de uitate vremuri,
În goana mea fără-ncetare
Cu taina ta tu mă cutremuri...
Ce vifore înfricoșate,
Ce patimi fără de măsură,
Și din vechime ce păcate
Închizi în orice picătură ?
Din care strigăt de chemare,
Din ce fior aprins de luptă,
Din ce adîncuri îmi tresare
Zvîcnirea ta nentreruptă ?
Pesemne veacuri își topiră
Al urii uragan de lavă,
Și-n stropii tăi îmi plămădiră
O veche, trainică otravă...
Ori, poate, lacrima ce-o zvîntă
De mult o biată casă mută,
Ți-a dat drept moștenire sfîntă
Durerea ei nepricepută...
De-aceea fără de repaos
Îți port cîntările pribege,
Și sufletu-mi pierdut în haos
Același vaier înțelege.
Tu, veșnic însetat și dornic,
Îmi ceri aceeași sărbătoare,
Eu, ucenic al tău statornic,
Eu strig în lume ce te doare...
Azi călător fără de țară,
Visînd o nouă dimineață,
Ca un drumeț într-o Sahară
Ascult eterna ta povață...
Povara zbuciumelor grele,
Ce mă apasă azi în cale,
Nu-i valul gîndurilor mele,
E legea drumurilor tale...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...