Poezia Sînt Douăzeci de Ani... de Nicolae Labiș

SÎNT DOUĂZECI DE ANI...



Sînt douăzeci de ani și încă unul...
N-aș vrea niciunul să i-l dau minciunii.
Să zboare toți spre zare cum colunul
Care apoi se-ntoarce în pîntecul genunii.




Dar toate aste-s fleacuri : mai presus
Eu știu un lucru care-i ținta vieții :
Să ții un steag, destoinic, cît mai sus.
E steagul roșu-al meu și-al dimineții.




E steagul cui ? Eu cred că e al meu,
Ori poate-al lumii, izbutind să doară
Cînd din infernul inimii, mereu,
Însîngerat mi-l flutur în afară.




Iar seara, cînd se lasă cu răcoare
Și cerul se întunecă-n frumos
Însîngerat și vast mai ard în zare
Înmiresmînd în chip de chiparos.