Poezia În Suflet Simt O Teamă Cum S-Așterne de Octavian Goga

ÎN SUFLET SIMT O TEAMĂ CUM S-AȘTERNE



În suflet simt o teamă cum s-așterne :
Să mor în pat, cu capul între perne !
Să mă usuc ca floarea din grădină,
De-un tainic vierme roasă-n rădăcină ;
Să scad încet, ca lumînarea mută,
În chilioara-ngustă și tăcută...
Mărite Dumnezeu din cer,
Eu ție altă moarte-ți cer !





Eu brad să fiu și fulger să mă-ncingă,
Turbatul vifor mijlocul să-mi frîngă.
Să mă prăval, o uriașă stîncă,
Să înfior prăpastia adîncă...





Cînd neamului lumii toate,
Cu brațele descătușate,
Sub steagul roș porni-se-vor, ca vîntul,
Pe flamură pecetluind cuvîntul :
Libertate -
Și vor străbate
Din răsărit spre apus răzbunătorii,
Și-n calea lor vor sta asupritorii,
Acolo să cad eu.
Pe cîmp de bătaie,
Să-mi curgă din vine
Tot sîngele tînăr ce-mi arde-n văpaie...





Strigarea din urmă a buzelor mele
Să moară-n vuitul păgîn de oțele,
În glasul de tulnic, în huiet de arme,
Și trupul să-mi sfarme
Copitele aspre de roibi furtunatici,
Ce-or trece pe cîmpuri în goană, sălbatici
Vestind biruința cea sfîntă și mare !





De-acolo să-mi strîngă și moaștele frînte
În ziua măreață de-obștească-ngropare,
Cînd surle duioase domol au să cînte
Și steaguri cernite veni-vor în soare
Jelind, libertate, pe morții tăi fii,
Închiși subt zăvorul aceleiași glii.