Poezia În Mormînt La Argeș de Octavian Goga

ÎN MORMÎNT LA ARGEȘ



S-a urnit din pacea morților stăpînă,
Neagoie-nțeleptul, Neagoie voievod,
Și-a sfărîmat azi-noapte, cu domneasca-i mînă,
Lespedea de piatră, lespedea bătrînă,
Unde-l îngropase cuvios norod...




În mormînd la Argeș pătrunsese dorul
Care plînge-acuma, sus la Făgăraș.
Fremătînd din valuri Oltul, călătorul,
L-a trezit din somnu-i greu pe domnitorul
Adormit în vechiul creștinesc lăcaș...





L-a trezit - și dornic să-i cunoască sfatul
Mortului de-alături, mortului mai nou,
Neagoie bătrînul părăsindu-și patul,
Căutîndu-l unde-i proaspăt îngropatul,
S-a-ndreptat spre scara marelui cavou...





Se-ntîlniră morții amîndoi în față,
Osebiți la vorbă, osebiți la port,
Și încrucișîndu-și suflu lor de gheață,
Au văzut deodată că din altă viață
S-a desprins aicea fiecare mort...




Doar-abia o clipă le-a ținut divanul,
N-a fost grai de cronici, grai de părcălab
Cu mîndria-i rece mut sta suveranul.
Și-a-nțeles degrabă Neagoie, sărmanul,
C-a pierdut domnia neamul Basarab...

Poezia În Mormînt La Argeș de Octavian Goga

ÎN MORMÎNT LA ARGEȘ



S-a urnit din pacea morților stăpînă,
Neagoie-nțeleptul, Neagoie voievod,
Și-a sfărîmat azi-noapte, cu domneasca-i mînă,
Lespedea de piatră, lespedea bătrînă,
Unde-l îngropase cuvios norod...




În mormînd la Argeș pătrunsese dorul
Care plînge-acuma, sus la Făgăraș.
Fremătînd din valuri Oltul, călătorul,
L-a trezit din somnu-i greu pe domnitorul
Adormit în vechiul creștinesc lăcaș...





L-a trezit - și dornic să-i cunoască sfatul
Mortului de-alături, mortului mai nou,
Neagoie bătrînul părăsindu-și patul,
Căutîndu-l unde-i proaspăt îngropatul,
S-a-ndreptat spre scara marelui cavou...





Se-ntîlniră morții amîndoi în față,
Osebiți la vorbă, osebiți la port,
Și încrucișîndu-și suflu lor de gheață,
Au văzut deodată că din altă viață
S-a desprins aicea fiecare mort...




Doar-abia o clipă le-a ținut divanul,
N-a fost grai de cronici, grai de părcălab
Cu mîndria-i rece mut sta suveranul.
Și-a-nțeles degrabă Neagoie, sărmanul,
C-a pierdut domnia neamul Basarab...

Poezia Flamma Mundi de Octavian Goga

FLAMMA MUNDI




Furtună care dormi în haos,
Dospindu-te sub vremea mută,
Și frîngi al anilor repaos
O dată-n fiecare sută :



Măreață, veșnică arsură
Ce-n valuri roșii de văpaie,
Și-n lacrimi fără de măsură
Fierbi ale lumii măruntaie...




Tu, care-aprinzi pe culme focuri
Și semeni moartea pe răzoare,
Tu, schimbătoare de norocuri
Și de hotare schimbătoare ;



Furtună sfîntă și grozavă,
Îți simt suflarea la fereastră,
Și-ți cer oștirile de lavă
Să treacă pe la casa noastră...




La cer să-mi soulbere amarul
Înfricoșatelor blesteme,
Cu cari mi-am luminat altarul
Întunecat atîta vreme...




Ca-n ziua cînd senin pămîntul,
Cu trupul nepătat de ură,
Și-a premeni din nou vestmîntul,
Curat de-a patimilor zgură,




Să pot și eu la sărbătoare
Să-nalț o rugăciune nouă,
Rostind cu sufletul spre soare
Cuvîntul tainic : Pace vouă !

Poezia Flamma Mundi de Octavian Goga

FLAMMA MUNDI




Furtună care dormi în haos,
Dospindu-te sub vremea mută,
Și frîngi al anilor repaos
O dată-n fiecare sută :



Măreață, veșnică arsură
Ce-n valuri roșii de văpaie,
Și-n lacrimi fără de măsură
Fierbi ale lumii măruntaie...




Tu, care-aprinzi pe culme focuri
Și semeni moartea pe răzoare,
Tu, schimbătoare de norocuri
Și de hotare schimbătoare ;



Furtună sfîntă și grozavă,
Îți simt suflarea la fereastră,
Și-ți cer oștirile de lavă
Să treacă pe la casa noastră...




La cer să-mi soulbere amarul
Înfricoșatelor blesteme,
Cu cari mi-am luminat altarul
Întunecat atîta vreme...




Ca-n ziua cînd senin pămîntul,
Cu trupul nepătat de ură,
Și-a premeni din nou vestmîntul,
Curat de-a patimilor zgură,




Să pot și eu la sărbătoare
Să-nalț o rugăciune nouă,
Rostind cu sufletul spre soare
Cuvîntul tainic : Pace vouă !