Poezia Mama de Nicolae Labiș

MAMA




N-am mai trecut de mult prin sat și-mi spune
Un om ce de pe-acasă a venit
Cum c-a-nflorit la noi mălinul
Și c-ai albit, mămucă, ai albit.




Alt om mi-a spus c-ai stat la pat bolnavă.
Eu nu știu cum să cred atîtea vești,
Cînd din scrisori eu văd precum matale
Din zi în zi mereu întinerești.

Poezia Mama de Nicolae Labiș

MAMA




N-am mai trecut de mult prin sat și-mi spune
Un om ce de pe-acasă a venit
Cum c-a-nflorit la noi mălinul
Și c-ai albit, mămucă, ai albit.




Alt om mi-a spus c-ai stat la pat bolnavă.
Eu nu știu cum să cred atîtea vești,
Cînd din scrisori eu văd precum matale
Din zi în zi mereu întinerești.

Poezia Sînt Douăzeci de Ani... de Nicolae Labiș

SÎNT DOUĂZECI DE ANI...



Sînt douăzeci de ani și încă unul...
N-aș vrea niciunul să i-l dau minciunii.
Să zboare toți spre zare cum colunul
Care apoi se-ntoarce în pîntecul genunii.




Dar toate aste-s fleacuri : mai presus
Eu știu un lucru care-i ținta vieții :
Să ții un steag, destoinic, cît mai sus.
E steagul roșu-al meu și-al dimineții.




E steagul cui ? Eu cred că e al meu,
Ori poate-al lumii, izbutind să doară
Cînd din infernul inimii, mereu,
Însîngerat mi-l flutur în afară.




Iar seara, cînd se lasă cu răcoare
Și cerul se întunecă-n frumos
Însîngerat și vast mai ard în zare
Înmiresmînd în chip de chiparos.

Poezia Sînt Douăzeci de Ani... de Nicolae Labiș

SÎNT DOUĂZECI DE ANI...



Sînt douăzeci de ani și încă unul...
N-aș vrea niciunul să i-l dau minciunii.
Să zboare toți spre zare cum colunul
Care apoi se-ntoarce în pîntecul genunii.




Dar toate aste-s fleacuri : mai presus
Eu știu un lucru care-i ținta vieții :
Să ții un steag, destoinic, cît mai sus.
E steagul roșu-al meu și-al dimineții.




E steagul cui ? Eu cred că e al meu,
Ori poate-al lumii, izbutind să doară
Cînd din infernul inimii, mereu,
Însîngerat mi-l flutur în afară.




Iar seara, cînd se lasă cu răcoare
Și cerul se întunecă-n frumos
Însîngerat și vast mai ard în zare
Înmiresmînd în chip de chiparos.