Poezia Mitologicale de Mihai Eminescu

                       MITOLOGICALE


Da !din porțile mîndre de munte, din stînci arcuite,
Iese-uraganul bătrîn, mînînd pe lungi umeri de nouri,
Caii fulgerători și carul ce-n fuga lui tună.
Barba lui flutură-n vînturi ca negura cea argintie,
Părul îmflat e de vînt, și prin el colțuroasa coroană,
Împletită din fulgerul roș și din vinete stele.
Hohot-adînc bătrînul cînd vede că munții își clatin
Și-și prăvălesc căciule de stînci cînd vor să-l salute...
Codrii bătrîni rîd și ei din adînci și vuind îl salută
Paltenii nalți și bătrînii stejari și brazii cei vecinici.
Numai marea-albastră murmură-n contra orgiei,
Care bătrînul rege-o făcea :-n beția lui oarbă,
El mîn-oștiri de nori contra mării... ș-armia-i neagră,
Ruptă pe-ici, pe colea de-a soarelui roșă lumină
Șiruri lungi fug repede grei pe cerul cel verde.
Și netezindu-și barba, trece prin ei uraganul
Dus de fulgerătorii cai în bătrîna căruță,
Care scîrțîie hodorogind, de-ai crede că lumea
Stă să-și iasă din vechile-i vecinice încheieture.
- Groaznic s-a îmbătat bătrînul - soarele zice ;
Nu-i minune - a băut jumătate d-Oceanul Pacific.
Rău îi mai îmblă prin pîntece-acum băutura amară.
Însă-s eu de vină... c-umplut-am de nouri păhare
Cu apele mării adînci, boite cu roșă lumină -
Cine dracul știa acum că de cap o să-și facă !
Ah !moșneagul bețiv e-n stare-ntr-o zi să ruine
Toate societățile de-asigurare din țară.
Soarele-și bagă capul prin nori și limba și-o scoate
Și c-o rază gîdilă barba bătrînului rege.
- Hehe !zice bătrînul, rîzînd, ce faci tu, Pepeleo ?
Tînăr, hai ? De mii de ani tot tînăr te văd eu,
Pare-mi că dai pe obraz cu roș după moda de astăzi,
Astfel nu-nțeleg cum tînăr de-o mie de evi ești.
- Taci, moșnege făr` de obraz, te du, te trezește...
Vezi în ce stare te afli, coroana îți stă pe-o ureche
Și cu veselia ta proastă lumea ruini tu !
Însă-a popoarelor blonde de stele guverne-îndărătnici,
Vai !nu făcuse șosea cumsecade pe cîmpii albastri
Și se răstoarnă carul și rău se-nglodează bătrînul.
Mai că era să-i rămîie ciubotele-n glodul de nouri.
Hei, ce-i pasă ! El norii frămîntă jucînd mocăneasca
Și pe-un vînt l-apucă de cap, făcîndu-i morișcă.
Se tăvălea peste cap și, pișcat de-un purec de fulger,
Se scărpina de-un șir de păduri ca de-un gard de răchită.
Norii roșesc de rușine și fug iar vîntul se culcă
Între codri și munți... Uraganul mahmur poticnește
Spre castelul de stînci, ce-și deschide uriașa lui poartă,
Spre-a-l primi pe bolnavul bătrîn în surele hale.
El își ia coroana din cap și în cui o atîrnă,
De sclipește-n noapte frumoasă și roșă- un fulger
Încremenit în nori. Cojocul l-anină
El de cuptor... ciubote descalță și negrele-obiele
Cît două lanuri arate le-ntinde la focul Gheenei
Să se usuce... Chimirul descinge și varsă dintr-însul
Galbeni aprinși într-un vechi căuș afumat de pe vatră,
Mare cît o pivniță...-N patu-i de pîclă-nfoiată
Regele-ntinde bătrînele-i membre și horăiește.
Pînă-n fundul pămîntului urlă : peștere negre
Și rădăcinile munșilor mari se cutremură falnic
De horăitul bătrînului crai. Iară-afară
Vezi un ger bătrîn și avar cu fața mîhnită,
Cărăbănind al zorilor aur în saci de-ntuneric
Ca să-l usuce-n rubine. Cu-ncetul, cu-ncetu-nserează...
Soarele, ca să împace marea, la ea se ampleacă,
Lin netezește-a ei fașă albastră și-adînc se uită
În luminoasele valuri a ei și sînu-i desmiardă
Cu tot aurul razelor lui.La pămînt se mai uită...
Florile toate ridică la el cochetele capuri
Copilăroase și ochii lor plini de zădarnice lacrimi...
Pe grădini se mai uită, pe-alei de vișine în floare
Și de cireși încărcați, de salcîmi cu mirosul dulce.
Pe-acolo se primblă o fată-în albastru-mbrăcată,
Părul cel blond împletit într-o coadă îi cade pe spate...
Ca Margareta din Faust ea ia o floare în mînă
Și șoptea : mă iubește... nu mă iube... mă iubește !
Ah ! boboc... amabilă ești... frumoasă și - proastă,
Cînd aștepți pe amant, scriitor la subprefectură,
Tînăr plin de speranțe, venind cu luleaua în gură
Soarele-a apus, iar luna, o cloșcă rotundă și grasă,
Merge pe-a cerului aer moale ș-albastru și lasă
Urmele de-aur a labelor ei strălucinde ca stele.
Iar de a doua zi se scoală bătrînul și urcă Rarăul
Numai în cămeșoi, desculț și fără căciulă
Și se scarpină-n - somnoros - uitîndu-se-n soare.

Poezia Mitologicale de Mihai Eminescu

                       MITOLOGICALE


Da !din porțile mîndre de munte, din stînci arcuite,
Iese-uraganul bătrîn, mînînd pe lungi umeri de nouri,
Caii fulgerători și carul ce-n fuga lui tună.
Barba lui flutură-n vînturi ca negura cea argintie,
Părul îmflat e de vînt, și prin el colțuroasa coroană,
Împletită din fulgerul roș și din vinete stele.
Hohot-adînc bătrînul cînd vede că munții își clatin
Și-și prăvălesc căciule de stînci cînd vor să-l salute...
Codrii bătrîni rîd și ei din adînci și vuind îl salută
Paltenii nalți și bătrînii stejari și brazii cei vecinici.
Numai marea-albastră murmură-n contra orgiei,
Care bătrînul rege-o făcea :-n beția lui oarbă,
El mîn-oștiri de nori contra mării... ș-armia-i neagră,
Ruptă pe-ici, pe colea de-a soarelui roșă lumină
Șiruri lungi fug repede grei pe cerul cel verde.
Și netezindu-și barba, trece prin ei uraganul
Dus de fulgerătorii cai în bătrîna căruță,
Care scîrțîie hodorogind, de-ai crede că lumea
Stă să-și iasă din vechile-i vecinice încheieture.
- Groaznic s-a îmbătat bătrînul - soarele zice ;
Nu-i minune - a băut jumătate d-Oceanul Pacific.
Rău îi mai îmblă prin pîntece-acum băutura amară.
Însă-s eu de vină... c-umplut-am de nouri păhare
Cu apele mării adînci, boite cu roșă lumină -
Cine dracul știa acum că de cap o să-și facă !
Ah !moșneagul bețiv e-n stare-ntr-o zi să ruine
Toate societățile de-asigurare din țară.
Soarele-și bagă capul prin nori și limba și-o scoate
Și c-o rază gîdilă barba bătrînului rege.
- Hehe !zice bătrînul, rîzînd, ce faci tu, Pepeleo ?
Tînăr, hai ? De mii de ani tot tînăr te văd eu,
Pare-mi că dai pe obraz cu roș după moda de astăzi,
Astfel nu-nțeleg cum tînăr de-o mie de evi ești.
- Taci, moșnege făr` de obraz, te du, te trezește...
Vezi în ce stare te afli, coroana îți stă pe-o ureche
Și cu veselia ta proastă lumea ruini tu !
Însă-a popoarelor blonde de stele guverne-îndărătnici,
Vai !nu făcuse șosea cumsecade pe cîmpii albastri
Și se răstoarnă carul și rău se-nglodează bătrînul.
Mai că era să-i rămîie ciubotele-n glodul de nouri.
Hei, ce-i pasă ! El norii frămîntă jucînd mocăneasca
Și pe-un vînt l-apucă de cap, făcîndu-i morișcă.
Se tăvălea peste cap și, pișcat de-un purec de fulger,
Se scărpina de-un șir de păduri ca de-un gard de răchită.
Norii roșesc de rușine și fug iar vîntul se culcă
Între codri și munți... Uraganul mahmur poticnește
Spre castelul de stînci, ce-și deschide uriașa lui poartă,
Spre-a-l primi pe bolnavul bătrîn în surele hale.
El își ia coroana din cap și în cui o atîrnă,
De sclipește-n noapte frumoasă și roșă- un fulger
Încremenit în nori. Cojocul l-anină
El de cuptor... ciubote descalță și negrele-obiele
Cît două lanuri arate le-ntinde la focul Gheenei
Să se usuce... Chimirul descinge și varsă dintr-însul
Galbeni aprinși într-un vechi căuș afumat de pe vatră,
Mare cît o pivniță...-N patu-i de pîclă-nfoiată
Regele-ntinde bătrînele-i membre și horăiește.
Pînă-n fundul pămîntului urlă : peștere negre
Și rădăcinile munșilor mari se cutremură falnic
De horăitul bătrînului crai. Iară-afară
Vezi un ger bătrîn și avar cu fața mîhnită,
Cărăbănind al zorilor aur în saci de-ntuneric
Ca să-l usuce-n rubine. Cu-ncetul, cu-ncetu-nserează...
Soarele, ca să împace marea, la ea se ampleacă,
Lin netezește-a ei fașă albastră și-adînc se uită
În luminoasele valuri a ei și sînu-i desmiardă
Cu tot aurul razelor lui.La pămînt se mai uită...
Florile toate ridică la el cochetele capuri
Copilăroase și ochii lor plini de zădarnice lacrimi...
Pe grădini se mai uită, pe-alei de vișine în floare
Și de cireși încărcați, de salcîmi cu mirosul dulce.
Pe-acolo se primblă o fată-în albastru-mbrăcată,
Părul cel blond împletit într-o coadă îi cade pe spate...
Ca Margareta din Faust ea ia o floare în mînă
Și șoptea : mă iubește... nu mă iube... mă iubește !
Ah ! boboc... amabilă ești... frumoasă și - proastă,
Cînd aștepți pe amant, scriitor la subprefectură,
Tînăr plin de speranțe, venind cu luleaua în gură
Soarele-a apus, iar luna, o cloșcă rotundă și grasă,
Merge pe-a cerului aer moale ș-albastru și lasă
Urmele de-aur a labelor ei strălucinde ca stele.
Iar de a doua zi se scoală bătrînul și urcă Rarăul
Numai în cămeșoi, desculț și fără căciulă
Și se scarpină-n - somnoros - uitîndu-se-n soare.

Poezia Traduceri Și Adaptări de Mihai Eminescu

TRADUCERI ȘI ADAPTĂRI



Dulce cu corp de omăt înecat în păru-i de aur,
Venera zace murind - cine o va moșteni ?
Ah, în două părți dopotrivă-mpărți bogăția-i -
Ție : frumusețe ș-amor ; mie : durere și dor.
Ce cumplit este amorul, deși dulce aparent.
Un tiran, care nu varsă decît sînge inocent.





Pallas - în Lacedemon - văzu pe Venera armnată :
- Aide acum să luptăm, juridice Paride-acum.
Venera însă răspunde : - Armată mă-nfrunți temerară ?
Eu, pe cînd te-am învins, știi cumcă goală eram.




- Cum poți s-omori un colibri, diamant frumos de aer ?
Nu e frumos și strălucit, n-ai milă de-a lui vaier ?
- De ce mai flutură și el sclipind o aripă luxoasă ?
Natura mea, amicul meu, e ternă, serioasă.





Anii fug - cu ei viața - cu ea totul.
Azi suntem, iar mîne cinis et umbra ;
Să-ncununăm a plăcerilor dulci trecătoare
Cupă de aur.

Poezia Traduceri Și Adaptări de Mihai Eminescu

TRADUCERI ȘI ADAPTĂRI



Dulce cu corp de omăt înecat în păru-i de aur,
Venera zace murind - cine o va moșteni ?
Ah, în două părți dopotrivă-mpărți bogăția-i -
Ție : frumusețe ș-amor ; mie : durere și dor.
Ce cumplit este amorul, deși dulce aparent.
Un tiran, care nu varsă decît sînge inocent.





Pallas - în Lacedemon - văzu pe Venera armnată :
- Aide acum să luptăm, juridice Paride-acum.
Venera însă răspunde : - Armată mă-nfrunți temerară ?
Eu, pe cînd te-am învins, știi cumcă goală eram.




- Cum poți s-omori un colibri, diamant frumos de aer ?
Nu e frumos și strălucit, n-ai milă de-a lui vaier ?
- De ce mai flutură și el sclipind o aripă luxoasă ?
Natura mea, amicul meu, e ternă, serioasă.





Anii fug - cu ei viața - cu ea totul.
Azi suntem, iar mîne cinis et umbra ;
Să-ncununăm a plăcerilor dulci trecătoare
Cupă de aur.