Poezia Traduceri Și Adaptări de Mihai Eminescu

TRADUCERI ȘI ADAPTĂRI



Dulce cu corp de omăt înecat în păru-i de aur,
Venera zace murind - cine o va moșteni ?
Ah, în două părți dopotrivă-mpărți bogăția-i -
Ție : frumusețe ș-amor ; mie : durere și dor.
Ce cumplit este amorul, deși dulce aparent.
Un tiran, care nu varsă decît sînge inocent.





Pallas - în Lacedemon - văzu pe Venera armnată :
- Aide acum să luptăm, juridice Paride-acum.
Venera însă răspunde : - Armată mă-nfrunți temerară ?
Eu, pe cînd te-am învins, știi cumcă goală eram.




- Cum poți s-omori un colibri, diamant frumos de aer ?
Nu e frumos și strălucit, n-ai milă de-a lui vaier ?
- De ce mai flutură și el sclipind o aripă luxoasă ?
Natura mea, amicul meu, e ternă, serioasă.





Anii fug - cu ei viața - cu ea totul.
Azi suntem, iar mîne cinis et umbra ;
Să-ncununăm a plăcerilor dulci trecătoare
Cupă de aur.

Poezia Traduceri Și Adaptări de Mihai Eminescu

TRADUCERI ȘI ADAPTĂRI



Dulce cu corp de omăt înecat în păru-i de aur,
Venera zace murind - cine o va moșteni ?
Ah, în două părți dopotrivă-mpărți bogăția-i -
Ție : frumusețe ș-amor ; mie : durere și dor.
Ce cumplit este amorul, deși dulce aparent.
Un tiran, care nu varsă decît sînge inocent.





Pallas - în Lacedemon - văzu pe Venera armnată :
- Aide acum să luptăm, juridice Paride-acum.
Venera însă răspunde : - Armată mă-nfrunți temerară ?
Eu, pe cînd te-am învins, știi cumcă goală eram.




- Cum poți s-omori un colibri, diamant frumos de aer ?
Nu e frumos și strălucit, n-ai milă de-a lui vaier ?
- De ce mai flutură și el sclipind o aripă luxoasă ?
Natura mea, amicul meu, e ternă, serioasă.





Anii fug - cu ei viața - cu ea totul.
Azi suntem, iar mîne cinis et umbra ;
Să-ncununăm a plăcerilor dulci trecătoare
Cupă de aur.

Poezia Sufletul ( După Ada Negri ) de Octavian Goga

SUFLETUL - După Ada Negri -



Era puternic. - Dumnezeu din ceruri
A revărsat pe fruntea lui lumină.
Un cîntăreț al dorurilor multe,
Poetul supus visării fără nume,
Era frumos, în pacea lui senină,
Și viețuia neînțeles de lume.



Lui îi spuneau într-aripate șoapte,
Și stelele și lucrurile toate,
Cu glas vrijit de multă armonie,
Cu-atîta slavă cerul i-a fost darnic ;
Dar pentr-un vis din zări îndepărtate
O biruință el cerșea zadarnic.




Așa s-a stins cel mare-n întunerec...
Singurătatea-i străjuie mormîntul,
Și pe movilă soarele-i coboară,
Peste podoaba teilor în floare,
Tremurător un cîntec poartă vîntul
Asemeni unei păsări călătoare.




Azi, lutul mort în groapă se desface,
La sînu-i rodnic îl primește glia
Și se-nfrățește cu pămîntul-tată...

......................................................................................


Eu te întreb, drumeț oprit în cale,
Ce-ai ocrotit pe strune poezia :
Ce-a mai rămas din cîntecele tale ?




Tu, numai tu, cel îmbătat de soare
Și de lumina sfînt-a dimineții,
Tu, chinuit de nemplinite doruri,
Ce ți-au zdrobit și inima și struna,
Tu,-nsîngerat, dar neînvins al vieții,
Tu, suflete, trăi-vei totdeauna !




Cînd pacea dulce-mbrățișează bolta
Și florile cu roua se sărută,
Și cînd extazul dragostei curate
Va tremura în adîncimi de zare,
Se va-mpleti în el, nepricepută,
Viața ta și sfînta ta visare.





Furtunile cînd zbuciumă văzduhul
Și vifore-n păgînă răzvrătire
Aprind temutul fulgerelor caier,
Cînd îngenunghe pocăita minte,
Tu gemi atunci, cu îngrozita fire,
Cutremurat de-aducerile-aminte.





Cînd limpede va legăna amurgul
În lumi de stele-un cîntec de fecioare,
Un cîntec care-și flutură sfiala,
Și-aprins, văpaia patimii răsfrînge,
Atunci, topit în ruga-i arzătoare,
Tu, suflete, cu jalea lui vei plînge...




Dar cîtă vreme lunci vor fi în floare
Și-un trandafir va mai trăi în fire,
Cît buzele vor cere sărutare
Și florile vor cere stropi de rouă,
Și cîtă vreme, tainica iubire,
Scînteia ta vei mai aprinde, nouă,





Cînd crini nuntesc în razele de soare
Și mîndri țin alaiul strălucirii,
În vifore și în adînc de mare,
În stelele ce rîd în împrejururi,
Pierzîndu-te în taina sfînt-a firii,
Vei dăinui tu, suflete, de-a pururi...

Poezia Sufletul ( După Ada Negri ) de Octavian Goga

SUFLETUL - După Ada Negri -



Era puternic. - Dumnezeu din ceruri
A revărsat pe fruntea lui lumină.
Un cîntăreț al dorurilor multe,
Poetul supus visării fără nume,
Era frumos, în pacea lui senină,
Și viețuia neînțeles de lume.



Lui îi spuneau într-aripate șoapte,
Și stelele și lucrurile toate,
Cu glas vrijit de multă armonie,
Cu-atîta slavă cerul i-a fost darnic ;
Dar pentr-un vis din zări îndepărtate
O biruință el cerșea zadarnic.




Așa s-a stins cel mare-n întunerec...
Singurătatea-i străjuie mormîntul,
Și pe movilă soarele-i coboară,
Peste podoaba teilor în floare,
Tremurător un cîntec poartă vîntul
Asemeni unei păsări călătoare.




Azi, lutul mort în groapă se desface,
La sînu-i rodnic îl primește glia
Și se-nfrățește cu pămîntul-tată...

......................................................................................


Eu te întreb, drumeț oprit în cale,
Ce-ai ocrotit pe strune poezia :
Ce-a mai rămas din cîntecele tale ?




Tu, numai tu, cel îmbătat de soare
Și de lumina sfînt-a dimineții,
Tu, chinuit de nemplinite doruri,
Ce ți-au zdrobit și inima și struna,
Tu,-nsîngerat, dar neînvins al vieții,
Tu, suflete, trăi-vei totdeauna !




Cînd pacea dulce-mbrățișează bolta
Și florile cu roua se sărută,
Și cînd extazul dragostei curate
Va tremura în adîncimi de zare,
Se va-mpleti în el, nepricepută,
Viața ta și sfînta ta visare.





Furtunile cînd zbuciumă văzduhul
Și vifore-n păgînă răzvrătire
Aprind temutul fulgerelor caier,
Cînd îngenunghe pocăita minte,
Tu gemi atunci, cu îngrozita fire,
Cutremurat de-aducerile-aminte.





Cînd limpede va legăna amurgul
În lumi de stele-un cîntec de fecioare,
Un cîntec care-și flutură sfiala,
Și-aprins, văpaia patimii răsfrînge,
Atunci, topit în ruga-i arzătoare,
Tu, suflete, cu jalea lui vei plînge...




Dar cîtă vreme lunci vor fi în floare
Și-un trandafir va mai trăi în fire,
Cît buzele vor cere sărutare
Și florile vor cere stropi de rouă,
Și cîtă vreme, tainica iubire,
Scînteia ta vei mai aprinde, nouă,





Cînd crini nuntesc în razele de soare
Și mîndri țin alaiul strălucirii,
În vifore și în adînc de mare,
În stelele ce rîd în împrejururi,
Pierzîndu-te în taina sfînt-a firii,
Vei dăinui tu, suflete, de-a pururi...