Poezia Vorbesc Tăcerile de Octavian Goga

VORBESC TĂCERILE



Acum cînd tunul nu mai bate
Pe culme, sus, la Mărășești,
Vorbesc tăcerile înfricoșate
În largul țării românești.




Întunecate valuri mute,
Fără de glas, fără auz,
Sunt mai grozave, mai temute,
Ca viforul de la Oituz.




Le poartă vîntul primăverii,
Și cresc, și tulburate vin,
Sporind furtunile tăcerii,
Din Dorohoi la Severin.




Pe urma lor bolnav pămîntul
Resimnte taină și fior,
Otravă n-a avut cuvîntul,
Mai tare ca otrava lor !





Căci nu sunt vorbe-ntraripate
Să-l spuie-al inimii îndemn,
Cum strigă brațele trunchiate,
Cum plîng picioarele de lemn.

Poezia Vorbesc Tăcerile de Octavian Goga

VORBESC TĂCERILE



Acum cînd tunul nu mai bate
Pe culme, sus, la Mărășești,
Vorbesc tăcerile înfricoșate
În largul țării românești.




Întunecate valuri mute,
Fără de glas, fără auz,
Sunt mai grozave, mai temute,
Ca viforul de la Oituz.




Le poartă vîntul primăverii,
Și cresc, și tulburate vin,
Sporind furtunile tăcerii,
Din Dorohoi la Severin.




Pe urma lor bolnav pămîntul
Resimnte taină și fior,
Otravă n-a avut cuvîntul,
Mai tare ca otrava lor !





Căci nu sunt vorbe-ntraripate
Să-l spuie-al inimii îndemn,
Cum strigă brațele trunchiate,
Cum plîng picioarele de lemn.

Poezia Afară Trece Moartea de Octavian Goga

AFARĂ TRECE MOARTEA




Afară trece moartea în goană peste țară,
I-atîta plîns și vaiet ș-atît blestem afară,
Că brațul meu tresare și mă-nfior, femeie,
Ca mîna ta plăpîndă în mîna mea să steie,
Acum cînd trece moartea în goană peste țară...




N-auzi ce munți de patimi ne strigă la fereastră,
Să ne topim într-înșii și noi văpaia noastră,
Un picur în pierzarea care-și întinde hora.
Al tău nu pot fi astăzi, căci sunt al tuturora,
Acum cînd munți de patimi ne strigă la fereastră.




Ridică-ți ochii tulburi și roagă-te, femeie,
Ca zvon de biruință să vie din tranșeie,
Să-mi scuture din suflet funinginea și ura,
Să pot să-ți dau iar ție și inima, și gura,
Ridică-ți ochii tulburi și roagă-te, femeie...

Poezia Afară Trece Moartea de Octavian Goga

AFARĂ TRECE MOARTEA




Afară trece moartea în goană peste țară,
I-atîta plîns și vaiet ș-atît blestem afară,
Că brațul meu tresare și mă-nfior, femeie,
Ca mîna ta plăpîndă în mîna mea să steie,
Acum cînd trece moartea în goană peste țară...




N-auzi ce munți de patimi ne strigă la fereastră,
Să ne topim într-înșii și noi văpaia noastră,
Un picur în pierzarea care-și întinde hora.
Al tău nu pot fi astăzi, căci sunt al tuturora,
Acum cînd munți de patimi ne strigă la fereastră.




Ridică-ți ochii tulburi și roagă-te, femeie,
Ca zvon de biruință să vie din tranșeie,
Să-mi scuture din suflet funinginea și ura,
Să pot să-ți dau iar ție și inima, și gura,
Ridică-ți ochii tulburi și roagă-te, femeie...