Poezia Partidului de Nicolae Labiș

PARTIDULUI


Lumina ideală cînd Dante contemplase
călăuzit de scumpa-i simbolică femeie,
cuvîntul i se stinse și mîna lui sculptase
al treilea pîlc și ultimul de stele-n epopee.
Umplînd cu vii popoarele abtractele genuni
spre-a se-ndruma prin ele la sferele divine,
el n-a primit din partea supremei viziuni
puterea de-a o-ncape întreagă în terține.





Și noi cutreierarăm făgașuri infernale
cu asudate palme izbind ori alinînd
Vrăjmașii ori umilii ce ne-au ieșit în cale,
nu-n spațiul ptolomeic, ci-n viață, pe pămînt.
Dar cînd, adînc dorită, flamura ta de pară
ne-a-nfiorat privirea, partidul meu, atunci
din creștete zvîcnit-a cu scut și lance-afară
cîntecul nou, s-asculte mărețele-i porunci.




Aceasta-i marea-ți forță : faci clopot de argint
din inimile noastre, ori tunuri pe crenele,
dur aliaj în care eu recunosc distinct
părinții mei, iubirea și visurile mele.





Nu răzimat în cîrja metaforelor fade,
ci drept, din zare-n care, sub ceru-mpurpurat,
crescute larg în suflet cîmpiile baladei
cu pași definitivi mi-ai măsurat.





Sînt oameni căror viața le-a dat înalte premii,
medalii sunătoare, cu clinchet argintiu.
Eu unu-mi cresc, tovarăș cu clopotul poemei,
Totalul vis - ostașul tău să fiu.

Poezia Partidului de Nicolae Labiș

PARTIDULUI


Lumina ideală cînd Dante contemplase
călăuzit de scumpa-i simbolică femeie,
cuvîntul i se stinse și mîna lui sculptase
al treilea pîlc și ultimul de stele-n epopee.
Umplînd cu vii popoarele abtractele genuni
spre-a se-ndruma prin ele la sferele divine,
el n-a primit din partea supremei viziuni
puterea de-a o-ncape întreagă în terține.





Și noi cutreierarăm făgașuri infernale
cu asudate palme izbind ori alinînd
Vrăjmașii ori umilii ce ne-au ieșit în cale,
nu-n spațiul ptolomeic, ci-n viață, pe pămînt.
Dar cînd, adînc dorită, flamura ta de pară
ne-a-nfiorat privirea, partidul meu, atunci
din creștete zvîcnit-a cu scut și lance-afară
cîntecul nou, s-asculte mărețele-i porunci.




Aceasta-i marea-ți forță : faci clopot de argint
din inimile noastre, ori tunuri pe crenele,
dur aliaj în care eu recunosc distinct
părinții mei, iubirea și visurile mele.





Nu răzimat în cîrja metaforelor fade,
ci drept, din zare-n care, sub ceru-mpurpurat,
crescute larg în suflet cîmpiile baladei
cu pași definitivi mi-ai măsurat.





Sînt oameni căror viața le-a dat înalte premii,
medalii sunătoare, cu clinchet argintiu.
Eu unu-mi cresc, tovarăș cu clopotul poemei,
Totalul vis - ostașul tău să fiu.

Poezia Temeiul Ni-i Frăția de Tudor Arghezi

TEMEIUL NI-I FRĂȚIA



Frăția ni-i temeiul,
V-o spunem mai cu seamă cu condeiul,
Că scrisul și hîrtia țin locul, pe curat,
Și-al omului de-alt'dată, de-acum numerotat.
Cît ne-am trudit cu glasul, socot că bănuiți,
Să vă-nălțăm în rîndul de oameni fericiți.
Fiindcă-ncepeți viața din nou cu noi în frunte,
Să ținem socoteala și-a treburilor mărunte.
Ce faceți voi cu-atîta întindere de țară ?
V-ajunge cîtă sapa și plugul cîtă ară.
Bucata de țărînă pe care-ați semăna
N-ar fi nici trebuință să zici e-a mea, e-a ta,
De fapt, întreg pămîntului e-al nostru,-al tuturor,
De vreme ce frățește trăim pentru popor.
Îl împărțim cu vorba de-a latul pe hotare.
Cu cît mai mare-i rangul, și-ntindere mai mare.
De pildă, pentru Vodă și seminției sale
Le-am pregătit mai multe moșii de deal și vale
Și șesuri, munți și codri, cărbune și țiței,
Făr-a uita la daruri nici lista de căței ;
Un țărm și-un cot de mare,
Ca să clădim pe piatră castele cu pridvoare,
Conace și palate, grădini pentru stăpîne,
Cu mori, cirezi și turme și herghilii și stîne.
Familia-nmulțită cu prinți și pricepese,
Că nașterile-s multe, în șiruri lungi și dese,
La unchi, mătuși, cumnate, surori, nepoți și veri,
Și alte rubedenii de mîine, de-azi, de ieri,
Se cade fiecare, în vîrstă și sugaci,
Să aibă cîte-o țară cu vii și-un cîmp cu vaci,
O fabrică de zestre și pivnițele sale ;
Să iasă, din ce curge și pică mult, parale.
Să facem, cuvenite la gineri și nepoate,
Din optzeci de județe, optzeci de principate.
O dinastie nouă se-ncheagă pe-ndelete,
Băieți cîteva rînduri și cîteva de fete,
Și nu e trebuință, născuți de-aceeaș mamă,
Să semene cu tatăl, dac-ai băgat de seamă.
Ba nu e nici nevoie să știe să vorbească,
Așa-zicînd, vreo limbă, de pildă, plugărească.
Pentru coșar și vite, cu două-trei streine,
Ajung să se-nțeleagă cu voi destul de bine.
Că tălmăcirea-n aur a limbii și venitul
Ei le pricep îndată, măcar cu pipăitul.
Dealminteri, cîrmuirea și bunii ei cîrmaci
Se îngrijesc să aibă cît mai cuminți tîlmaci.
La urma urmei, domnii pot face o ispravă
De prinți, chiar dacă limba li-i groasă și gîngavă.
În parcuri ocolite cu ghimpi, de vînătoare,
Vom strînge-ntre zăplaze fazani și căprioare ;
Să le avem de-a gata, închise ca-ntr-o cușcă.
Te-apucă dorul nobil și patima de pușcă
Și ai la îndemînă vînaturile grase,
Fără să-ți bage frica și tremurul în oase,
Sălbătăciunea-n codru prin că te miroase.
Primejdia-i ferită, să-ți iasă-n drum un țap
Și să te-arunce-n rîpă, de-a dura, peste cap.
Ne place ciuta blîndă, copilă și zglobie,
Să o vedem întinsă, cu ochii-n agonie.
Vînatul, ca și omul, împrejmuit cu legi,
Îl ai cînd vrei și sigur și poți să ți-l alegi.

Poezia Temeiul Ni-i Frăția de Tudor Arghezi

TEMEIUL NI-I FRĂȚIA



Frăția ni-i temeiul,
V-o spunem mai cu seamă cu condeiul,
Că scrisul și hîrtia țin locul, pe curat,
Și-al omului de-alt'dată, de-acum numerotat.
Cît ne-am trudit cu glasul, socot că bănuiți,
Să vă-nălțăm în rîndul de oameni fericiți.
Fiindcă-ncepeți viața din nou cu noi în frunte,
Să ținem socoteala și-a treburilor mărunte.
Ce faceți voi cu-atîta întindere de țară ?
V-ajunge cîtă sapa și plugul cîtă ară.
Bucata de țărînă pe care-ați semăna
N-ar fi nici trebuință să zici e-a mea, e-a ta,
De fapt, întreg pămîntului e-al nostru,-al tuturor,
De vreme ce frățește trăim pentru popor.
Îl împărțim cu vorba de-a latul pe hotare.
Cu cît mai mare-i rangul, și-ntindere mai mare.
De pildă, pentru Vodă și seminției sale
Le-am pregătit mai multe moșii de deal și vale
Și șesuri, munți și codri, cărbune și țiței,
Făr-a uita la daruri nici lista de căței ;
Un țărm și-un cot de mare,
Ca să clădim pe piatră castele cu pridvoare,
Conace și palate, grădini pentru stăpîne,
Cu mori, cirezi și turme și herghilii și stîne.
Familia-nmulțită cu prinți și pricepese,
Că nașterile-s multe, în șiruri lungi și dese,
La unchi, mătuși, cumnate, surori, nepoți și veri,
Și alte rubedenii de mîine, de-azi, de ieri,
Se cade fiecare, în vîrstă și sugaci,
Să aibă cîte-o țară cu vii și-un cîmp cu vaci,
O fabrică de zestre și pivnițele sale ;
Să iasă, din ce curge și pică mult, parale.
Să facem, cuvenite la gineri și nepoate,
Din optzeci de județe, optzeci de principate.
O dinastie nouă se-ncheagă pe-ndelete,
Băieți cîteva rînduri și cîteva de fete,
Și nu e trebuință, născuți de-aceeaș mamă,
Să semene cu tatăl, dac-ai băgat de seamă.
Ba nu e nici nevoie să știe să vorbească,
Așa-zicînd, vreo limbă, de pildă, plugărească.
Pentru coșar și vite, cu două-trei streine,
Ajung să se-nțeleagă cu voi destul de bine.
Că tălmăcirea-n aur a limbii și venitul
Ei le pricep îndată, măcar cu pipăitul.
Dealminteri, cîrmuirea și bunii ei cîrmaci
Se îngrijesc să aibă cît mai cuminți tîlmaci.
La urma urmei, domnii pot face o ispravă
De prinți, chiar dacă limba li-i groasă și gîngavă.
În parcuri ocolite cu ghimpi, de vînătoare,
Vom strînge-ntre zăplaze fazani și căprioare ;
Să le avem de-a gata, închise ca-ntr-o cușcă.
Te-apucă dorul nobil și patima de pușcă
Și ai la îndemînă vînaturile grase,
Fără să-ți bage frica și tremurul în oase,
Sălbătăciunea-n codru prin că te miroase.
Primejdia-i ferită, să-ți iasă-n drum un țap
Și să te-arunce-n rîpă, de-a dura, peste cap.
Ne place ciuta blîndă, copilă și zglobie,
Să o vedem întinsă, cu ochii-n agonie.
Vînatul, ca și omul, împrejmuit cu legi,
Îl ai cînd vrei și sigur și poți să ți-l alegi.