Poezia Apus de Octavian Goga

APUS



Duminecă. Nu-i nimeni pe alee,
Și-n împietrită pace vesperală,
Străvechiul parc îmi pare-o catedrală,
Altarul ei, un strat de orhidee.




Muiat în blînda florilor sfială,
Jos, soarele s-a mai oprit să steie,
Cele din urmă roșii curcubeie
Se frîng pe-o albă cruce sepulcrală.




Apune-apoi... Lin, una cîte una,
Vin umbrele peste copaci să cadă,
Pîn' ce tîrziu, din lac răsare luna.




Lumina-i rece scaldă palmierii,
Cînd noi, ca doi eroi dintr-o baladă,
Sorbim imensul cîntec al tăcerii...

Poezia Apus de Octavian Goga

APUS



Duminecă. Nu-i nimeni pe alee,
Și-n împietrită pace vesperală,
Străvechiul parc îmi pare-o catedrală,
Altarul ei, un strat de orhidee.




Muiat în blînda florilor sfială,
Jos, soarele s-a mai oprit să steie,
Cele din urmă roșii curcubeie
Se frîng pe-o albă cruce sepulcrală.




Apune-apoi... Lin, una cîte una,
Vin umbrele peste copaci să cadă,
Pîn' ce tîrziu, din lac răsare luna.




Lumina-i rece scaldă palmierii,
Cînd noi, ca doi eroi dintr-o baladă,
Sorbim imensul cîntec al tăcerii...

Poezia Trecutul de Octavian Goga

TRECUTUL



S-abat mustrări din altă vreme,
Din vremea cînd nu ne știam,
Și vin pe nume să mă cheme,
Să-mi strige nopțile la geam,
Ca o pădure de blesteme...




Trecutul tău de-odinioară,
Prăpastie cu multe guri,
Cu ăntrbări ce mă-nfioară,
Cu șerpuiri și cotituri...
Trecutul, nesătulă fiară...




Trecutul, umbră vinovată,
Tîlhar scăpat de subt zăvor,
Din cripta lui întunecată
Se furișează, călător,
Și lîngă patul meu s-arată.




Trecutul, cioclu de morminte,
Sinistru oaspete de-amurg,
Neguțător de jurăminte,
Din haina-i ciuruită curg
Drept zdrențe, aducerile-aminte...





El vine tainic să dezgroape
Tot ce-am închis în țintirim,
Ne-aduce lacrimi în pleoape...
- Dă-mi mîna ta, să-l gîtuim,
Trecutul, cînd îl simți aproape...

Poezia Trecutul de Octavian Goga

TRECUTUL



S-abat mustrări din altă vreme,
Din vremea cînd nu ne știam,
Și vin pe nume să mă cheme,
Să-mi strige nopțile la geam,
Ca o pădure de blesteme...




Trecutul tău de-odinioară,
Prăpastie cu multe guri,
Cu ăntrbări ce mă-nfioară,
Cu șerpuiri și cotituri...
Trecutul, nesătulă fiară...




Trecutul, umbră vinovată,
Tîlhar scăpat de subt zăvor,
Din cripta lui întunecată
Se furișează, călător,
Și lîngă patul meu s-arată.




Trecutul, cioclu de morminte,
Sinistru oaspete de-amurg,
Neguțător de jurăminte,
Din haina-i ciuruită curg
Drept zdrențe, aducerile-aminte...





El vine tainic să dezgroape
Tot ce-am închis în țintirim,
Ne-aduce lacrimi în pleoape...
- Dă-mi mîna ta, să-l gîtuim,
Trecutul, cînd îl simți aproape...