Poezia Resurrectio de Octavian Goga

RESURRECTIO




Cînd trec umbrele-nserării,
Pînze de-argintat fuior,
N-auzi spasmurile mării
Cum ne strigă-n hora lor ?




Din păgîna și adînca
Undelor îmbrățișarea,
Dintr-un val ce sparge stînca
Un fior prelung tresare...




Parc-o taină se ridică
Din primejdia de apă,
Ochii tăi supuși de frică
Vreau cucernic s-o priceapă.




Eu o știu atît de bine...
E povestea de demult,
Din uitate vremuri vine
Înc-o dată s-o ascult.

Poezia Resurrectio de Octavian Goga

RESURRECTIO




Cînd trec umbrele-nserării,
Pînze de-argintat fuior,
N-auzi spasmurile mării
Cum ne strigă-n hora lor ?




Din păgîna și adînca
Undelor îmbrățișarea,
Dintr-un val ce sparge stînca
Un fior prelung tresare...




Parc-o taină se ridică
Din primejdia de apă,
Ochii tăi supuși de frică
Vreau cucernic s-o priceapă.




Eu o știu atît de bine...
E povestea de demult,
Din uitate vremuri vine
Înc-o dată s-o ascult.

Poezia Din Viață de Octavian Goga

DIN VIAȚĂ




În largul mării fără margini, în largul mării zbuciumate,
Se întîlniră două scînduri din două vase sfărîmate.


Sărace mărturii răzlețe ale-unui drum dup-o comoară,
Le-a fost urnit aceeași vrajă din portul lor de-odinioară...


Din două părți tăindu-și cale credeau în unda milostivă,
Cînd tot același braț de vifor le-a frînt catargul deopotrivă.


Deodată s-au oprit în goana de năzuiți spre-o lume nouă,
Deodată albele corăbii se cufundară amîndouă...


Solii pribege ale morții rămase cele două scînduri,
Purtînd pe ape fiecare același trist popor de gînduri...


S-au prins alături cînd simțiră că tot același val le saltă,
Și azi, brăzdind nemărginirea, merg înfrățite laolaltă...

Poezia Din Viață de Octavian Goga

DIN VIAȚĂ




În largul mării fără margini, în largul mării zbuciumate,
Se întîlniră două scînduri din două vase sfărîmate.


Sărace mărturii răzlețe ale-unui drum dup-o comoară,
Le-a fost urnit aceeași vrajă din portul lor de-odinioară...


Din două părți tăindu-și cale credeau în unda milostivă,
Cînd tot același braț de vifor le-a frînt catargul deopotrivă.


Deodată s-au oprit în goana de năzuiți spre-o lume nouă,
Deodată albele corăbii se cufundară amîndouă...


Solii pribege ale morții rămase cele două scînduri,
Purtînd pe ape fiecare același trist popor de gînduri...


S-au prins alături cînd simțiră că tot același val le saltă,
Și azi, brăzdind nemărginirea, merg înfrățite laolaltă...