Poezia Sîngele de Tudor Arghezi

SÎNGELE



Nici piatra nici pămîntul n-au sînge. Numai ție
Ți-a dat ursita noastră această avuție.
În veșnicia toată
A fost făcut cu vraje și sfînt numai o dată,
Că sacra lui comoară
Nu se mai face-n lume, pe veci, a doua oară.
Cînd l-ai primit în taină, porunca ți s-a dat
Să ți-l păstrezi de-a pururi întreg, nevătămat.
Și-n tot aceeaș taină, purtat mereu în tine,
Să-l lași drept moștenire și celui care vine.
Și ți-a mai dat ursita și lacrima, de-atunci,
Să ți-o păstrezi de-așijderi și-n gol să n-o arunci.
Ți-ai dat tu oare, seama, tu, omule, de-aproape,
Că lacrima-i tot sînge în roua strînsă-n pleoape ?
Ce ai făcut cu ele, neomule, corcit
Dintr-un strigoi zănatec, pribeag și chinuit ?
Tu sîngele sfințirii alese l-ai vărsat :
Dureri peste durere, păcat peste păcat,
Și jurămîntul vieții uitate l-ai călcat.
Te-ai furișat prin noapte, și spada ta murdară
Neîntrerupt pîndește în somn și ne omoară,
Să prade și să fure...
Blestem asupra voastră, și spadă și săcure !

Poezia Sîngele de Tudor Arghezi

SÎNGELE



Nici piatra nici pămîntul n-au sînge. Numai ție
Ți-a dat ursita noastră această avuție.
În veșnicia toată
A fost făcut cu vraje și sfînt numai o dată,
Că sacra lui comoară
Nu se mai face-n lume, pe veci, a doua oară.
Cînd l-ai primit în taină, porunca ți s-a dat
Să ți-l păstrezi de-a pururi întreg, nevătămat.
Și-n tot aceeaș taină, purtat mereu în tine,
Să-l lași drept moștenire și celui care vine.
Și ți-a mai dat ursita și lacrima, de-atunci,
Să ți-o păstrezi de-așijderi și-n gol să n-o arunci.
Ți-ai dat tu oare, seama, tu, omule, de-aproape,
Că lacrima-i tot sînge în roua strînsă-n pleoape ?
Ce ai făcut cu ele, neomule, corcit
Dintr-un strigoi zănatec, pribeag și chinuit ?
Tu sîngele sfințirii alese l-ai vărsat :
Dureri peste durere, păcat peste păcat,
Și jurămîntul vieții uitate l-ai călcat.
Te-ai furișat prin noapte, și spada ta murdară
Neîntrerupt pîndește în somn și ne omoară,
Să prade și să fure...
Blestem asupra voastră, și spadă și săcure !

Poezia Prigoana de Tudor Arghezi

PRIGOANA



Porniră și norii.
Convoaie duc toamna-n moemînt.
Grămezi de lințolii se sfîșie-n vînt,
În luptă cu corbii, vîrtej cu cocorii,
Sosesc în cohorte, se duc în cirezi,
Ca bivolii negri, întinși după coarne,
Năvală de șuier, de suflet și carne -
Și doliul înfașă Tării și livezi.





Din negură fulgerul sare.
L-astupă un munte ce trece
Și-apoi se despică în zece.
Pe culmi zboară spume și valuri de sare,
Cu monștrii de mînă aleargă zmintite
Femeile slute, cu muget de vite,
Subt biciul din haos ce șerpuie-n zare,
Mînat de gigantul Satan gol, călare.





Mari țeste se-azvîrlă din umăr.
De streașini atîrnă martiri fără număr.
Statui se răstoarnă în holde de fum.
Se cleatină cerul în drum
Și frigul străpunge golanii
Și bîntuie ploaia castanii
Și sufletul geme mușcat de trecut,
Ca fiara, de-o fiară cu pas cunoscut.





Și totul se-ncheagă și-n gol se prăvale
Cu scrîșnet, cu spaimă, cu jale.
În rîpi stau la pîndă satirii, ciclopii,
Frecîndu-și spinarea de marginea gropii.
Puternicii beznei și răii pădurii
S-au strîns pentru pradă, ca furii.

Poezia Prigoana de Tudor Arghezi

PRIGOANA



Porniră și norii.
Convoaie duc toamna-n moemînt.
Grămezi de lințolii se sfîșie-n vînt,
În luptă cu corbii, vîrtej cu cocorii,
Sosesc în cohorte, se duc în cirezi,
Ca bivolii negri, întinși după coarne,
Năvală de șuier, de suflet și carne -
Și doliul înfașă Tării și livezi.





Din negură fulgerul sare.
L-astupă un munte ce trece
Și-apoi se despică în zece.
Pe culmi zboară spume și valuri de sare,
Cu monștrii de mînă aleargă zmintite
Femeile slute, cu muget de vite,
Subt biciul din haos ce șerpuie-n zare,
Mînat de gigantul Satan gol, călare.





Mari țeste se-azvîrlă din umăr.
De streașini atîrnă martiri fără număr.
Statui se răstoarnă în holde de fum.
Se cleatină cerul în drum
Și frigul străpunge golanii
Și bîntuie ploaia castanii
Și sufletul geme mușcat de trecut,
Ca fiara, de-o fiară cu pas cunoscut.





Și totul se-ncheagă și-n gol se prăvale
Cu scrîșnet, cu spaimă, cu jale.
În rîpi stau la pîndă satirii, ciclopii,
Frecîndu-și spinarea de marginea gropii.
Puternicii beznei și răii pădurii
S-au strîns pentru pradă, ca furii.