Poezia Prigoana de Tudor Arghezi

PRIGOANA



Porniră și norii.
Convoaie duc toamna-n moemînt.
Grămezi de lințolii se sfîșie-n vînt,
În luptă cu corbii, vîrtej cu cocorii,
Sosesc în cohorte, se duc în cirezi,
Ca bivolii negri, întinși după coarne,
Năvală de șuier, de suflet și carne -
Și doliul înfașă Tării și livezi.





Din negură fulgerul sare.
L-astupă un munte ce trece
Și-apoi se despică în zece.
Pe culmi zboară spume și valuri de sare,
Cu monștrii de mînă aleargă zmintite
Femeile slute, cu muget de vite,
Subt biciul din haos ce șerpuie-n zare,
Mînat de gigantul Satan gol, călare.





Mari țeste se-azvîrlă din umăr.
De streașini atîrnă martiri fără număr.
Statui se răstoarnă în holde de fum.
Se cleatină cerul în drum
Și frigul străpunge golanii
Și bîntuie ploaia castanii
Și sufletul geme mușcat de trecut,
Ca fiara, de-o fiară cu pas cunoscut.





Și totul se-ncheagă și-n gol se prăvale
Cu scrîșnet, cu spaimă, cu jale.
În rîpi stau la pîndă satirii, ciclopii,
Frecîndu-și spinarea de marginea gropii.
Puternicii beznei și răii pădurii
S-au strîns pentru pradă, ca furii.