Poezia Despărțire de Tudor Arghezi

DESPĂRȚIRE


Cînd am plecat, un ornic bătea din ceață rar,
Atît de rar timpul trecu pe lîngă oră.
I-am auzit întîia bătaie amîndoi,
Pierzîndu-se-n noiembrie prelungă și sonoră.




Poate mai bate încă secunda de atunci,
Poate-a tăcut îndată și-așteptă să mai vie
Îmbrățișarea veche, din nou precum a fost,
Și lacrimile tale, în gara cenușie.




Cu limbile oprite pe palidul cadran,
Ne-a urmărit plecarea, de sus, ca o fereastră
De casă părăsită, cu-o rază frîntă-n geam.
Nu l-ai simțit că este părtaș la jalea noastră ?




Te-ai împăcat sau suferi de vremea ce-a crescut ?
La ce visezi cînd ziua pe lampa ta se curmă
Și cade-n geam zăpada la ceasul cunoscut,
Tu, care-ai stat bătaia s-asculți, pe cea din urmă ?