Poezia Omul Singuratic de Vasile Alecsandri

              OMUL SINGURATIC


Călărețul tînăr, singur pe-astă lume,
Își îndeamnă calul inundat de spume.
Ei de mult pe cale pasă rătăcind !
Calul suflă, omul cîntă haulind :


„Trec prin luncă, lunca-mi zice :
Singur tu ce cați pe-aice ?
Vestea-mi spuse c-ai găsit
Sorioară de iubit.
Unde-ți este sorioara
Ca să-i farmec inimioara
Cu parfumuri și cîntări,
Cu-ale umbrei desfătări ?”


Călărețu-n sînul luncei umbritoare
Simte-o mîngăiere dulce-alinătoare,
Dar curînd el trece cîmpul de mohor.
Calul geme, omul cîntă plin de dor :


„Trec pe cîmp, cîmpia-mi zice :
Singur tu ce cați pe-aice ?
Pentru scumpul tău odor
Am întins verde covor,
Ș-am pus floare lîngă floare
Pentru albele-i picioare,
Ș-am pus rouă dulce-n flori
Pentru blînzii-i ochișori.”


Călărețu-n zare trist se adîncește
Și pustiul lumei împregiuru-i crește.
Paseri cobitoare trec sub cer zburînd,
Calul cade, omul cîntă suspinînd :


„Astfel lumea-ntreagă-mi zice :
Singur tu ce cați pe-aice ?
Viața fuge ! nu jălești
Singurel să pătimești ?
Două aripi sorisoare
Se înalță pîn` la raiu-ncîntător !


Călărețul jalnic e perdut în noapte
Pintre reci morminte cu fioroase șoapte.
O fantasmă albă trece lunecînd,
Calul moare ! omul aude zicînd :


„Nemernic este omul ce n-a-ntîlnit pe cale
O gingașă păreche în cursul vieții sale !
Pe inima lui seacă, ruină părăsită,
Paingănul urzește o pînză încîlcită
Prin care nu răzbate nici o simțire bună...
Ca racla ce-i deșartă, lăuntrul ei răsună !”
Călărețul plînge, se înfiorează,
Glasul cel din umbră, lînced, trist, urmează :


„În groapa ce-l ascunde e mort de două ori
Acel ce-i dat uitărei de-ai lumei trecători !
În viață a fost singur și singur după viață,
Perdut pe vecinicie în umbra ce-l înghețată.
Ah ! el va fi, cînd morții ieși-vor din mormînt.
Străin pe ceea lume, străin ca pe pămînt !”


Tristul singuratic moare-n jale-amară.
Lîngă el suspină buhna solitară.
Iar fantasma albă pere șovăind
Prin albastre flacări care zbor lucind.