ORAȘ MEDIEVAL
Abia se scoală vîntul. În fund - un ultim cer.
Văzduhul se închide cu lacăt și zăvoare,
Se pregătește, iute, un soi de întristare
Ce pare hotărîtă în schituri și-n mister.
Lumina-și cară-n matcă nămolul alb al ceții,
Din care se prăvale o turlă după alta,
Nămiezul întîrzie în ora dimineții,
Și ca s-ajungi la soare, îl scoți din zid cu dalta.
Tăcerea se închină la o Madonă veche.
O casă-și lasă pleoapa, o turlă își îndreaptă
Ceasornicul cu clopot aproape de ureche.
Biserica-i pe scară, pe cea din urmă treaptă.
În stoluri cade frunza sfiioasă și se-ascunde,
Ca niște pui de pasări, din cer, necunoscute.
Un pas te urmărește din cîteva secunde.
Nu-i nimeni. Scoate pipa și-aprinde-și-o. Și du-te.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...