Poezia Mînăstire de Tudor Arghezi

MÎNĂSTIRE




Ațipit-a ziua-n ramuri.
Porumbeii albi, la rînd,
Pe pridvoare și la geamuri
Se trezesc din nou visînd.




Aripile dorm închise
Pretutinde, evantalii,
Toată lumea ciripise
Pentru seara de Rusalii.




Clopotele-au ostenit,
Liliecii din clopotniți
Dau de cerul risipit
Pretutindenea din solniți.





Luna-și mînă lin păunii
Pe întinsu-i așternut.
Ochii tăi ca bruma prunii
Mă gîndesc să și-i sărut.




Și cum ceasul bate-n larg,
Peste noi și peste plante,
De s-ar crede că se sparg
Subt ciocane diamante ;





Timpul cel adevărat
Vine-n aripi împrejur,
Și pe capul meu plecat
Varsă poale de azur.