MITRA LUI GRIGORE
Tiara grea pe frunte, de aur gros bătut,
S-a făurit frumoasă, acum vreo șapte veacuri,
Muncită, în robie, de meșter priceput
A-mpodobi tertipul cu gingășii și fleacuri.
Aci, cunoști călcîiul ciocanului, lovit
În bulgării de aur supuși silit strivirii
Și-ncovoiați de-o floare la locul potrivit,
Prinzînd înfățișarea, treptat, a-nchipuirii.
Aci, de subțiază metalul străveziu,
Și, fir plăpînd, ca firul de păr prin flori se coase ;
Tors ca din furci de aur și ajungînd mătase,
Pe nicovala neagră, se iscă nimbul viu.
Trei rînduri de zmaralde, ca dinții din gingie,
Rotunde, deopotrivă, jurîmprejur răsar,
Pe-alocuri întrerupte de-o piatră rubinie
Și de un bob mai mare de vechi mărgăritar.
Păstrată pentru Paști în cămin cu-ncuietoare,
Tiara stă-n părete, păzită de doi sfinți.
Albastru căptușelii pătat e de sudoare,
Pe creștetul, din vremuri, al foștilor Părinți.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...