Poezia Pe Ploaie de Tugor Arghezi

PE PLOAIE



Ce demon am, ce sorți, ce țară ?
Și pentru ce pămîntu-ntreg
Mai strîmt
Decît boltita mea cămară ?
Azi am un sceptru, mîine-l neg : -
S-a frînt ?




Mi-e frig din creștet la călcîie.
E umed fiecare gînd
Și orb !
Mi-e sufletul bolnav de rîie
Și pîn' la sînge se mîngîie
Cu ghiarele-i de corb.




Mai sus, mai sus de nori și aștri,
E frig, pustiu, și e-n zadar
Să pleci,
Mințit de-atîți satiri albaștri, -
Spre stăvilarul secular
Înfipt în haos cu pilaștri, -
Căci nu-i făcut să treci.




Mai sus, mai sus ! Spre ce ? Spre unde ?
În loc de-a merge poate-n sus,
Te-mping spre beznele profunde,
De bronz, subt care doarme dus
Alt Nepătruns, alt Presupus.