DOLIU
Mai mult, nu vei mai vedea
Nimic, nici cer, nici flori.
S-au prăfuit din zarea ta,
Ca niște nori.
Nici ochi cu care s-o măsori
În geamuri prin perdea.
De-acum străină mîna ta
Îți va ședea deoparte,
Ca un condei, pe undeva,
Alăturea de-o carte.
Și ochii tăi, de gura ta,
Vor trece mai departe
Decît un nufăr de o stea.
Orbit-a viața și, cu ea,
Și cîntecul și luna,
Și unda-n care strălucea
S-a stins pe todeauna.
Tu pe vecie n-ei mai fi,
Și-ai fost, mă-ntreb, vreodată ?
Pustiul mă învălui,
Cînd subt un plop mi se trezi
Tot dorul de-altădată !
Durerea mi se pierde-n fum,
Tot căutînd un vreasc de rost
Într-aste drumuri fără drum,
În care toate doar au fost,
Și nu mai sînt acum.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...